Electorale

Profesionişti în Parlamentul European

PNL are cea mai bună echipă pentru PARLAMENTUL EUROPEAN. Pentru prima dată de când se organizează alegeri europarlamentare, în echipa de europarlamentari se află trei candidaţi hunedoreni: Siegfried MUREŞAN, Gheorghe FALCĂ şi Dan MOTREANU. Toţi trei s-au născut şi au crescut în judeţul Hunedoara şi cunosc foarte bine nevoile şi speranţele noastre. Împreună avem o mare şansă să contribuim la o adevărată dezvoltare a zonei noastre.

PNL este singura formaţiune politică participantă la aceste alegeri, care are un program clar şi cu obiective concrete bazate pe principii fundamentale care vor situa România în primul rând al statelor europene: „PROFESIONIŞTI ÎN EUROPA”!
PNL va milita pentru ca România să adere cât mai curând la Spaţiul Schengen şi va acţiona pentru aderarea ţării noastre la Zona Euro.
Europarlamentarii PNL vor obţine cel puţin la fel de multe fonduri europene pentru România în bugetul Uniunii Europene 2021 – 2027, prin comparaţie cu perioada 2014 – 2020 şi va simplifica absorbţia lor.
PNL va sprijini un nivel al plăţilor directe la hectar pentru agricultorii români la nivelul mediu din Uniunea Europeană.
PNL va solicita şi va obţine fonduri europene pentru construcţia sau finalizarea lucrărilor la autostrada Piteşti – Sibiu, autostrada Comarnic – Braşov, autostrada Tg. Mureş – Iaşi, drumul expres Craiova – Piteşti şi şoseaua de centură a Municipiului Bucureşti.
Vom solicita dublarea fondurilor europene pentru cadastrarea proprietăţilor din România.
Echipa PNL va sprijini reabilitarea termică din bugetul Uniunii Europene 2021 – 2027 a 500.000 de apartamente din România.
Programul de investiţii propus de PNL se axează pe posibilitatea conectării tuturor oraşelor României la reţeaua de distribuţie a gazelor până în 2024.
PNL va sprijini construcţia şi dotarea până în 2024 a trei Spitale Regionale la standarde europene. Noi, liberalii, vom solicita 20.000 de burse ERASMUS, în fiecare an, pentru studenţii din România.
Acestea sunt doar câteva obiective concrete ale Partidului Naţional Liberal prezentate în programul politic „PROFESIONIŞTI ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN”. Toate obiectivele PNL în Parlamentul European au drept scop asigurarea unei vieţi mai bune pentru fiecare român şi poziţionarea României ca o „voce” importantă şi respectată în Europa.
Comandat de PNL
CUI mandatar financiar: 41190007

3 comentarii la „Profesionişti în Parlamentul European

  • Niste mincinoși ordinară mai ales gh gâlcă. Ala e si un hot mare. Huoooo

  • Niste mincinoși ordinară mai ales gh falca. Ala e si un hot mare. Huoooo

  • Cel mai bun exemplu de comment: analfabet functional ca toti pesedistii.

    Tractoristi, curve, traseisti politici etc.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura