Actualitate

Procurorii DIICOT invocă, la apel, vicii de procedură în judecarea cazului

Natalia Bumbac

În martie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) va începe ultima fază procesuală din dosarul în care sunt judecaţi comisarul şef Traian Berbeceanu (foto) şi acuzatorii săi, Ioan Mureşan, Nicolaie Cean şi Alin Muntean. Este vorba de judecarea apelului declarat de mai multe părţi din dosar faţă de sentinţa dată de instanţa de fond, respectiv un Complet de trei judecători de la ÎCCJ.
Achitat în prima instanţă
Printre părţile din dosar care au atacat sentinţa primei instanţe se numără şi procurorii DIICOT, cei care au instrumentat ancheta împotriva lui Berbeceanu, ca ulterior această cauză să fie conexată la dosarul instrumentat de DNA în care inculpaţi sunt acuzatorii comisarului şef. În prima instanţă, fostul şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a fost achitat de toate acuzaţiile. Iar, acuzatorii săi, respectiv fostul procuror şef al DIICOT Alba, Ioan Mureşan, a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare pentru represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi fals intelectual. Complicii lui Mureşan, poliţistul Alin Muntean şi fostul procuror Nicolaie Cean, au fost condamnaţi la patru, respectiv doi ani de puşcărie.
„În relaţie bună cu Kovesi”
Potrivit celor de la romanialibera.ro, procurorii DIICOT au cerut la apel rejudecarea dosarului în fond, invocând vicii de procedură. Aceştia reclamă, printre altele, incompatibilitatea a doi dintre cei trei magistraţi care au judecat mega-dosarul lui Berbeceanu şi al acuzatorilor săi. Din completul care a soluţionat dosarul în fond au făcut parte judecătorii Horia Şelaru, Iulian Dragomir şi Francisca Vasile. Doar că, arată cei de la DIICOT, Şelaru şi Dragomir s-au mai pronunţat de mai multe ori pe măsurile preventive cerute de procurori în cazul lui Berbeceanu în timpul urmăririi penale. În plus, incompatibilitatea lui Horia Şelaru în judecarea dosarului ar fi fost dată şi de relaţiile profesionale pe care acesta le-a avut, în trecut, cu Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA. „În mediul judiciar din Alba Iulia este de notorietate relaţia bună dintre Berbeceanu şi Kovesi”, scriu cei de la romanialibera.ro, tocmai aceste legături profesionale le-au dat procurorilor DIICOT motive să invoce incompatibilitatea dintre magistratul Şelaru şi cauza judecată.
Nu au avut reprezentant în sala de judecată
Totodată, judecătorul Horia Şelaru a fost cel care a dispus conexarea celor două dosare (de la DIICOT şi DNA). Acesta fiind un motiv în plus pentru apelanţii de la DIICOT să atace sentinţa primei instanţe. „DIICOT mai arată în motivele în care contestă sentinţa de achitare a lui Traian Berbeceanu că în urma măsurilor de conexare dispuse de judecătorul Horia Şelaru, instituţia a fost lipsită de reprezentare în sala de judecată în perioada 21 ianuarie 2015 – 21 octombrie 2015. Mai exact, de la proces, în perioada amintită a lipsit un procuror DIICOT de şedinţă care să susţină acuzaţiile din rechizitoriul fostului şef al BCCO Alba Iulia”, scriu cei de la românialibera.ro. Aceeaşi sursă arată că reprezentanţii DIICOT au lipsit din sala de judecată la 32 de termene, timp în care au fost audiaţi 73 de martori, iar ei nu şi-au exercitat drepturile procesuale. Pentru toate aceste motive, procurorii DIICOT cer rejudecarea dosarului, scriu cei de la romanialibera.ro.
Contactat pentru a ne oferi un punct de vedere faţă de motivele invocate în apel de procurorii DIICOT şi relatate de romanialibera.ro, comisarul şef Traian Berbeceanu a spus că nu ştie dacă este adevărat şi că nu doreşte să comenteze aceste lucruri în presă. Primul termen pentru judecarea apelului din acest dosar a fost stabilit pentru 12 martie.

14 comentarii la „Procurorii DIICOT invocă, la apel, vicii de procedură în judecarea cazului

  • Poate in sfirsit se va face dreptate. Oricum toti sint vinovati.

  • Un gunoi milițianul asta la cate dosare cu martori mincinoși a făcut a scăpat ieftin la pușcărie cu tine gunoi ordinar tu cu Pera sifon doua jeguri

  • Nu înțeleg , de ce procurorii au renunțat să fie prezenți pe timpul anchetei , sau este doar o minciună pentru a se rejudeca din nou dosarul pentru ai scăpa pe cei condamnați de închisoare ?

  • Daca intr-adevar mai exista justitie in Romania, acest gunoi corupt trebuie sa ajunga unde ii este locul, adica la puscarie. Iar tu informatorule,Vili Rupa, sper sa il insotesti!

  • Am auzit de un mare păcătos și necredincios de needucat pe numele de Lute , ai această pasiune de mai mulți ani de când ai început să scr-i , mai du-te la biserica de cartier și te mai spovedește la preot ,poate așa reușești să nu mai păcătuiești .

  • Bravo Lute. Imi place comentariul tau. Tine-o tot asa.

  • @Vili Rupa
    Bah gunoiule, tu ai tupeu sa vorbesti despre pacate?

  • Pentru Hunedoara și pentru această țară , Berbeceanu Traian este un erou , a reușit din poziția de arestat și inculpat să pedepsească și pe polițiști și pe procurori care l-au anchetat , ar trebui să i se ridice statuie pentru dreptate dacă va rămâne definitivă soluția dată în instanța de fond .Cu respect pentru adevăr și dreptate .

  • da Vili dar tine cont ca combinatu a disparut cand a fost berbeceanu la putere

  • Daca-l ia pe berbecieanu la cine mai toarna perasifon , literasifon , frace , vali orfanu ?

  • @Vili Rupa
    Futu-ti rasa ma-tii de sifon jegos ce esti! De ce nu il iei tu pe Berbeceanu sa ii faci o felatie? Sper sa-i faca ma-sa statuie…la Bejan, pe deal

  • Ești un needucat , mă înjuri pentru că ești o jigodie umană de păcătos și necredincios de needucat . De ce spui că te-am sifonat , ai fost arestat din cauza mea ?

  • @Vili Rupa
    Esti tu educat, sifon analfabet ce esti? Uiti cand cand bateai oameni nevinovati pe strada? Acum vii sa dai lectii despre credinta si sa iei apararea unui gunoi corupt? Mars de aici, sifonule!!!

  • Apărarea i-a făcut-o judecătorii care l-au găsit nevinovat și i-au condamnat pe polițiști și procurori , eu am arătat că este un erou și merită o statuie . De ce mă faci sifon , ai fost arestat din cauza mea ,nu mai minții că am bătut oameni nevinovați , am vre-o reclamație de care doar tu ști ,scrie cu nume ,pe cine am bătut să știe publicul ,dacă nu ai ,nu mai minții , ești un păcătos și necredincios de needucat care o dai în public în sifoneală că a început să-ți dea afară pe nas ,jigodie umană nerușinată de needucat .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura