Actualitate

Procesul dintre Berbeceanu şi Tarnu continuă la Tribunalul Alba

La judecata pe fond, Judecătoria Alba Iulia i-a dat dreptate fostului şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia, comisarul şef Traian Berbeceanu (foto). Instanţa a decis ca fostul şef al SRI Alba, Ioan Tarnu, să-i achite 20.000 de lei cu titlu de despăgubiri.

Soluţia Judecătoriei Alba Iulia n-a fost una definitivă, iar dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Alba, unde ieri a fost al doilea termen de judecată. Instanţa a amânat cauza şi a încuviinţat ca părţile să-şi aducă martori la următorul termen de judecată fixat în luna martie a acestui an, dar şi să administreze probe. Tarnu a fost acţionat în judecată de Berbeceanu după un interviu dat de fostul şef SRI, în septembrie 2017. Acesta a făcut o serie de afirmaţii la adresa lui Berbeceanu, pe care acesta le-a catalogat ca fiind „mincinoase, calomnioase şi defăimătoare”. Mai mult de atât, comisarul şef i-a cerut fostului şef al SRI Alba să le dezmintă, lucru care nu s-a întâmplat. „Îi solicit public să retracteze, prin intermediul aceloraşi posturi TV şi publicaţii, în termen de cinci zile, afirmaţiile mincinoase făcute la adresa mea, în caz contrar urmând să îl acţionez în judecată, să solicit daune morale şi plata acestora prin poprirea pensiei militare de care beneficiază. Banii astfel obţinuţi promit să îi folosesc pentru plata unor burse de studii pentru trei studenţi la jurnalism (categoric vor ajunge), studenţi care se vor angaja ca, după absolvire, să respecte deontologia profesiei de ziarist“, scria pe pagina sa de pe o reţea socială Traian Berbeceanu.
Fostul şef al BCCO Alba i-a trimis şi o notificare fostului şef al SRI Alba, în care îi transmitea că a lansat în spaţiul public „aspecte neadevărate“ cu privire la persoana sa şi „afirmaţii mincinoase“ de natură să îi afecteze „în mod grav reputaţia şi dreptul la imagine“. Cum Tarnu nu a dezminţit afirmaţiile din interviu, a fost acţionat în judecată.

2 comentarii la „Procesul dintre Berbeceanu şi Tarnu continuă la Tribunalul Alba

  • Vezi sa nu doneze banii țiganu asta unor studenți la jurnalism. Cum se vede cu ei în cont cum fuge să-i cheltuiască. Un milițian cu o fata și un caracter de țigan.

  • Și avocat pe cine are? Tot pe avocata sifon Loredana tirnovan? A îndoi doua jigodii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura