Problemele din minerit şi din sistemul energetic al judeţului Hunedoara nu se pot rezolva cu soluţii temporare sau de compromis

Cu toate că în activitatea mea parlamentară, des­făşurată şi în Comisia de Industrii şi Servicii, am pre­zentat problemele din minerit şi de la Complexul Energetic Hunedoara şi am atras atenţia că ne­păsarea şi lipsa soluţiilor generează efecte de ordin social şi economic, asistăm la o nouă oprire a acti­vităţii în cele două domenii şi la tensiuni sociale foarte mari.
Alături de minerii aflaţi în grevă care îşi cer drep­turile salariale restante şi mii de deveni suferă din cauza lipsei de apă caldă şi căldură din apar­ta­mente, în timp ce implicarea actualului Guvern în rezolvarea problemelor este inexistentă.
Guvernul PNL-USR+Plus-UDMR, în aceste zile, se ocupă cu prioritate de instalarea austerităţii pe tot teritoriul României şi în toate sectoarele economiei.
Pe lângă angajaţii din sistemul sanitar, din poliţie, pensionari sau studenţi şi minerii au ajuns să îşi ceară drepturile care li se cuvin, drepturi câştigate prin muncă, drepturi restante – de această dată! În Ro­mânia anului 2021, după un mai bine de an cu un Guvern de dreapta şi acum un nou Guvern for­mat din PNL-USR+Plus-UDMR, toate categoriile socio­profesionale sunt ignorate şi supuse la umilinţă, în loc să le fie acordate drepturile, res­pectată munca şi îmbunătăţită viaţa prin aplicarea de măsuri în favoarea lor.
Minerii din Valea Jiului, după chinul din subteran, îndură un chin şi la suprafaţă. Aşteaptă să pri­mească de la Guvernul Cîţu restanţele salariale şi drepturile care li se cuvin pentru transport şi hrană, pentru care îşi riscă viaţa zi de zi.
Problemele din judeţul Hunedoara sunt ignorate cu desăvârşire de reprezentanţii PNL, partid aflat la guvernare, fapt dovedit la fiecare iniţiere a unui dialog în cadrul căruia să se găsească soluţii con­crete la problemele cu care se confruntă minerii din Valea Jiului şi Complexul Energetic Hunedoara.
Cu toate că alte ţări susţin activitatea în minerit, retehnologizează şi sprijină sectorul energetic, Gu­vernul PNL are doar un singur plan: falimentul prin diminuarea şi oprirea producţiei de cărbune şi sub­jugarea Sistemului Energetic Naţional prin creş­terea dependenţei României de importuri de ma­terie primă pentru producţia de energie şi energie ca produs final.
Este cea mai mare greşeală să diminuăm şi să oprim producţia de cărbune. Mineritul trebuie spri­jinit, retehnologizat şi nicidecum închis. Investiţiile în retehnologizare sunt prioritare! Şi, mai presus de orice, minerii, ca angajaţi şi oameni, trebuie res­pec­taţi. Respectul se arată prin crearea de condiţii de muncă, plata salariilor şi a altor drepturi sa­lariale la timp, îmbunătăţirea serviciilor medicale şi oricare alte măsuri necesare protejării lor.
Soluţiile de moment nu pot rezolva problemele. Stocurile de cărbune pentru 2-3 săptămâni nu pot asigura o continuitate a desfăşurării activităţii Com­plexului Energetic Hunedoara, un obiectiv de strategie naţională. Producţiile de cărbune şi energie electrică din judeţ nu trebuie oprite la fie­care epuizare de stocuri. Din moment ce nu se iau mă­suri viabile este tot mai clar că întreruperea acti­vităţilor este dorinţa unora.
Culoarea politică nu contează, nu există, în faţa problemelor reale ale oamenilor. Acest fapt a fost dovedit de preşedintele Consiliului Judeţean Hu­nedoara, domnul Laurenţiu Nistor, care a lansat invitaţia la un dialog, bazat pe prezentarea de soluţii, dialog cu toţi liderilor partidelor politice din judeţul Hunedoara, prefectul judeţului Hunedoara şi conducerea executivă a Complexului Energetic Hunedoara. Împreună cu domnul Laurenţiu Nistor şi colegii mei parlamentari PSD am fost în Valea Jiu­lui, alături de mineri, din solidaritate şi din dorinţa de a găsi soluţii. În timp ce pentru mine şi colegii mei problemele oamenilor nu au culoare politică, politicienii aflaţi la guvernare şi inclusiv prefectul judeţului Hunedoara, în calitatea sa de repre­zentant al Guvernului în judeţul nostru, ne prezintă în continuare discursuri politicianiste şi caută me­tode de amânare a îndatoririlor pe care le au faţă de oameni. Promisiunile nu ţin de foame! Soluţiile aplicabile pe parcursul a trei luni nu sunt de viitor. Drepturile salariale, respectul faţă de oameni, aplicarea legilor şi stabilitatea economică a României nu sunt opţionale.
Guvernaţi pentru oameni, nu pentru propriile interese şi falimentarea judeţului Hunedoara!
Atenţie, domnilor politicieni aflaţi la guvernare! Cât timp PSD a fost la guvernare, România a avut creştere economică, salariile, pensiile şi alocaţiile au fost majorate, Complexul Energetic Hunedoara nu şi-a oprit activitatea, minerii şi alte categorii socio-profesionale nu au ieşit în stradă pentru a-şi cere drepturile sau a pentru împiedica austeritatea. Acum problemele reale sunt ignorate de re­pre­zentanţii PNL, partid aflat la guvernare şi acest fapt este inadmisibil!
Sunt alături de oameni şi-i susţin necondiţionat, sunt alături de oameni şi în stradă, nu doar ca reprezentant în Parlamentul României.

Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara

2 comentarii la „Problemele din minerit şi din sistemul energetic al judeţului Hunedoara nu se pot rezolva cu soluţii temporare sau de compromis

  • 22 februarie 2021 la 4:29
    Permalink

    Dar PSD ce a făcut pana acum?

  • 22 februarie 2021 la 11:16
    Permalink

    Ce a facut PSD-ul? S-a dus sambata in vale, si la indemnul d-nei Sosoaca si-au dat masca jos in hohote de ras.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare