Sport

Probleme pentru CS Hunedoara după înfrângerea de acasă

Partida de la Hunedoara a oferit imaginea reală a nivelului competiției din eșalonul al treilea, acolo unde e greu să faci performanță, când arbitrii interpretează regulamentul după bunul lor…interes și totul se transformă în presiune asupra echipelor, în tensiune, nervi întinși la maximum, injurii.

 

Peste 10 cartonașe galbene

Am avut parte la Hunedoara în ultimele etape de arbitraje foarte slabe iar neștiința regulamentelor a făcut ca aceia care fac dreptate pe teren să se ascundă  arătând în stânga sau dreapta cartonașe, fie galbene sau roșii, fără ca ei să sufere ca urmare a acestui lucru.

Sâmbătă, la partida dintre CS Hunedoara și ocupanta primului loc în clasamentul seriei a IX-a, FC Unirea Dej, centralul Constantin Olaru (Râmnicu Vâlcea) a acordat 11 cartonașe galbene dintre care două transformate în cartonașe roșii și, implicit în eliminări, lucru care a creat nervi pe tot timpul meciului. La final,  a fost tensiune cât cuprinde în ambele tabere (au fost la mijloc și ceva polițe de plătit din partida tur).

În prima parte am notat șutul lui Florin Blaj de la 30 de metri pe mijlocul porții, fără probleme pentru Lefter, un semiluft în careu al lui Frăsineanu, care a trimis mingea aiurea și un șut al aceluiași atacant la colțul scurt, dar pe lângă poartă de partea oaspeților, două incursiuni pe dreapta ale lui Iacob, blocat de fiecare dată, plus o lovitură liberă de la 40 de metri bătută de Robert Cristian, mult peste transversală în contul gazdelor.

Primul gol a fost înscris în minutul 30, Florin Blaj a centrat din lovitură de colț,fratele lui, Alex Blaj, a trimis pentru Pop, aflat la 8 m și acesta a impins balonul pe lângă portarul Lefter.

 

A executat cu efect lovitura

Egalarea a venit în minutul 35, cu cornerul lui Robert Cristian de pe stânga, reluare cu capul Neacșu pentru la Bloj în careul mic și mijlocașul hunedorean împinge mingea în plasă. Am mai notat acțiunea din minutul 36 a lui Florin Blaj finalizată cu un șut de la 35 de metri lateral peste poartă și cea din minutul 40 când Zamfir scapă în careul advers după o cursă pe stânga, însă nu mai are suflu să finalizeze și a trimis slab direct în portar.

Erwin Bloj a fost faultat în minutul 45, în colțul careului mare, Robert Cristian a executat cu efect lovitura liberă, doi hunedoreni au trecut pe lângă minge în careul mic, dar l-au derutat pe Farcaș, care a respins până în picioarele lui Neacșu și acesta a înscris din apropiere.

În repriza secundă însă alta a fost fața jocului, liderul revenind de la vestiare mult mai montat și a avut acțiuni reușite și alte trei goluri înscrise în poarta hunedoreană. Arbitrul de centru greșeste în minutul 62 când balonul a sărit ciudat și a lovit un apărător al echipei din Dej în mână dar nu se acordă penalty iar apoi Frăsineanu scapă singur, dar nu se semnalizează ofsaid, Lefter iese greșit și Trășcan rezolvă situația foarte periculoasă. Hunedoara se retrage din ce în ce mai mult în apărare – poate prematur, încă din startul părții secunde – și invită, practice, oaspeții la atac.

Golul egalizator, a venit pe greșeala apărătorilor echipei hunedorene, care l-a scăpat nemarcat pe Adrian Pop și șutul acestuia de la 20 de metri, pe jos, la colțul din dreapta al porții lui Lefter se duce în gol.

Trășcan vede în minutul 76 al doilea galben pentru un fault comis ca ultim apărător și este eliminat pentru ca două minute mai târziu Unirea să înscrie din nou: lovitură liberă de la 30 de metri executată bine de Chira, Lefter trimite în corner, iar din lovitura de colț balonul este trimis în careu unde Kereki se înalță imperial și trimite cu capul în plasă.

Robert Cristian trimite în minutul 80 la vinclu din lovitură liberă de la 28 de metri, dar Farcaș este la post și respinge în corner, după care în minutul 81 Neacșu șutează puțin pe lângă poartă. Oaspeții rămân și ei în 10 după eliminarea lui Ros pentru al doilea galben (min. 86), Chira lovește transversala din lovitură liberă (min. 90).

În prelungirile partidei, gazdele beneficiază de o lovitură liberă din terenul propriu, urcă toată echipa inclusiv portarul în atac, dar se prefer, inexplicabil, o pasă scurtă pe care Serediuc o interceptează, face o cursă solitară și îndeplinește formalitatea golului de 2 – 4.

O înfrângere care anunță presiune foarte mare pe echipa hunedoreană pe acest final de campionat, deoarece CS Ocna Mureș, a învins destul de surprinzător pe Unirea Ungheni (scor 1 – 0) în această etapă și s-a apropiat la trei puncte de CS Hunedoara.

CS Hunedoara a jucat în formula: Lefter – Pau (78 Nițuică), Kovacs, Neacșu, Trășcan (eliminat 76) – Iacob (49 Kelemen), Marinca, R. Cristian, Bloj – Zamfir, Vasinc (78 Muscă). Antrenor, Raul Spătaru.

 

 

Rezultatele etapei 15

seria a VII-a

ACS Selimbăr – AFC Hermannstadt II 1-0

CSM Deva- CS Gaz Metan Mediaș II 3-1

Gilortul Tg. Cărbunești- Flacăra Horezu 2-1

CS Viitorul Dăești- CSM Jiul Petroșani 4-1

Minerul Costești- CS Măgura Cisnădie 0-8

 

Clasament seria a VII-a

  1. Viitorul Şelimbăr         15    14    1    0     38 –  6      43 puncte
  2. Măgura Cisnădie         15      9    2    4     22 – 12     29 puncte
  3. Gaz Metan Mediaş      15      7    3    5     30 – 20    24 puncte
  4. Gilortul Tg. Cărb.         17      7   3    5     26 – 26    24 puncte
  5. CSM Deva                   15      6    4    5     22 – 19    22 puncte
  6. Viitorul Dăeşti             15      6    3     6     29 – 26    21 puncte
  7. Flacăra Horezu            15      4    4    7      29 – 28    16 puncte
  8. CSM Jiul Petroșani      15      3    6    6      16 – 28    15 puncte
  9. FC Hermannstdat       15      2    3   10     16 – 34       9 puncte
  10. Minerul Costeşti         15     1    3   11      14 – 44       6 puncte

 

 

seria a IX-a

ACS Sticla Arieșul Turda- CSO Cugir 0-1

CSM Avântul Reghin- Unirea Albă Iulia 0-0

CS Hunedoara- Unirea Dej 2-4

Industria Galda- Sănătatea Cluj Napoca 1-2

CS Ocna Mureș- CS Unirea Ungheni 1-0

 

Clasament seria a IX-a

  1. Unirea Dej                15    12    1    2       36 – 17     37 puncte
  2. CSO Cugir                 15   11    2    2      34 – 14      35 puncte
  3. Avântul Reghin         15     7    3    5      26 – 17      24 puncte
  4. UnireaUngheni         15     7    2    6      23 – 24       23 puncte
  5. ACS SticaTurda         15    6     3    5       23 – 19      21 puncte
  6. Unirea Alba Iulia       15    6     3    6       23 – 26     21 puncte
  7. Sănătatea Cluj N.      15    4     4    6       25 – 31     19 puncte
  8. 8. CS Hunedoara      15    4    4     7      16 – 20      16 puncte
  9. CSO Ocna Mureș      15    4    1   10        16 – 31     13 puncte
  10. Industria Galda         15    1    1   13        12 – 35       4 puncte

 

 

One thought on “Probleme pentru CS Hunedoara după înfrângerea de acasă

  • Ce probleme sa aiba Hunedoara, daca nimeni nu retrogradează,domnule ziarist!? Meciurile sunt la nivel amical.
    Logic ca sunt arbitri slabi ,sunt arbitri pentru nivelul ligi a 3.Campionat slab arbitrii și mai slabi .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura