FlashPolitica si administratie

Pro și contra certificatului verde la serviciu

Sorina Popa

Ce se va întâmpla cu certificatul verde, dacă va fi el obligatoriu la locul de muncă, vom vedea. Cert este că în acest an, cât a mai rămas din el, legea nu va fi votată în Parlament, așa că mulți vor răsufla ușurați.
Să sperăm că politicienii vor vota în mod responsabil și vor putea sta în fața cetățenilor, cu capul sus. Pentru că, orice atingere a libertății noastre, nu e bună.

Unul provizoriu
Coaliţia a discutat, ieri, forma proiectului de lege privind certi­fi­catul verde, între liberali şi social-democraţi existând diver­gen­ţe pe acest su­biect. Mi­nis­trul Sănătăţii, Alexandru Rafila, declara, recent, că se lu­crează la un nou proiect de lege, diferit de cel al PNL, blo­cat în comisii, la Camera Depu­taţilor. Certi­ficatul verde nu se va aplica tes­telor antigen, liberalii respingând această variantă însă este posibil să se elibereze unul provizoriu, după prima doză de vaccin, au precizat surse politice.
Potrivit unor surse politice, PNL nu este de acord ca certificatul verde să se aplice celor care fac testul antigen, dar ar putea să se aplice celor care fac prima doză de vaccin, iar până la a doua doză, să fie eliberat un certificat temporar.
Este posibil ca proiectul să includă şi po­si­bilitatea testării la privat. Partidele vor să ana­lizeze şi impactul bugetar al acestor pre­vederi, inclusiv în privinţa numărului de zile pentru testarea gratuită.
Liberalii nu sunt de acord nici cu mo­di­fi­carea numelui certificatului verde în certificat Covid, pentru că ar produce confuzie în rândul cetăţenilor şi nici nu ar respecta pre­ve­derile europene privind introducerea acestui certificat.

Prea mulți bani de la buget
Ieri, Kelemen Hunor, a declarat că nu este de acord cu testele gra­tuite incluse în cer­ti­fi­catul verde pentru an­ga­jații nevaccinați, pen­tru că ar însemna o cheltuială de miliarde de lei de la bugetul de stat. „În acest mod se duce în jos și vaccinarea. În 72 de ore trebuie repetat testul. Asta unde ne duce? Dăm teste gratuite pentru tot poporul? Nu este corect”, a afirmat liderul UDMR. „În primul proiect nu erau impuse teste gratuite. A venit ministrul Sănătății cu o altă gândire și acest proiect îl vom discuta în Coaliție. Sunt de acord cu propunerea lui Alexandru Rafila ca acest certificat să fie impus când crește incidența. Dacă depășești 1,5 la mie automat trebuie să prezinți certificatul. Este un lucru foarte bun. Trebuie să vedem dacă acceptăm excepții, eu nu sunt de acord pentru excepții”, a mai spus liderul UDMR.Numărul românilor care se vaccinează scade în fiecare zi.

Fără atingerea libertății
MESAGERUL HUNEDOREAN a aflat de la parlamentari ai județului cum vor vota și dacă vor fi de acord sau nu cu obligativitatea cer­tificatului verde la job.
Viorel Sălan, deputat PSD de Hunedoara, a spus că “încă nu avem o decizie la nivelul Ca­merei Deputaților, care este Camera deci­zio­nală. Vreau să văd for­ma finală a legii, astfel ca să nu fie afectat nici un drept al cetățenilor. Este clar că e nevoie de anumite măsuri pe partea de sănătate”.
Anamaria Gavrilă, deputat independent, a declarat: “Ce viață este asta, când nu ne putem vedea familia nici măcar de Crăciun? Ce drepturi când nu putem să intrăm nici măcar în instituțiile publice pentru a ne rezolva treburile? Ce libertăți când nu avem voie să ne exprimăm o părere diferită decât a cea sistemului din care faceți parte? Nu voi vota un certificat verde”.
Vetuța Stănescu, parlamentar PNL de Hunedoara, susține că nu va vota forma actuală a legii privind certificatul verde. “Nu trebuie să i se interzică cuiva accesul la locul de muncă fără certificat verde. Nu voi vota așa ceva”, a declarat deputatul liberal.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura