Politica si administratie

PRM Hunedoara va lupta pentru a intra în Consiliul Judeţean

  05-Andronache-PRMNatalia Bumbac

PRM Hunedoara îşi pregăteşte candidaţii pentru alegerile locale, astfel încât să câştige câteva mandate de primari şi să intre în Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara cu minimum trei reprezentanţi. Deşi de pe acum, lupta se anunţă una grea, Emanoel Andronache (foto) susţine că mesajul peremiştilor va ajunge la electorat, spre disperarea celor care încearcă să-l acopere cu dezinformări.

Candidaţi la alte trei primării
Până acum, PRM Hunedoara a stabilit o parte dintre candidaţii pentru mai multe localităţi din Valea Jiului, dar şi la Primăria Deva, în persoana avocatului Mircea Mincea. Cele mai recente candidaturi anunţate de PRM Hunedoara sunt la Primăria Orăştie, Nicolae Teisi, şi la Lupeni, avocatul Radu Călin Napău Stoica. Asta, după ce candidatul iniţial, profesorul Ionuţ Năsălean, preşedintele PRM Lupeni, s-a retras, considerând că Radu Călin Napău Stoica are mai multă notorietate. La Vaţa de Jos,  peremiştii vor intra în lupta electorală cu Florin Băd, acesta fiind unul dintre cei trei candidaţi cu care liberalii din judeţ ar fi vrut să meargă în alegeri.
„Vom avea o campanie puternică pentru a obţine un scor cu care să avem trei consilieri judeţeni la CJ. Este un obiectiv realist pe care-l vom obţine şi pentru care vor lupta toate organizaţiile locale. De asemenea, cei trei candidaţi pe care i-am stabilit recent vor face un scor bun, iar noi sperăm chiar să câştigăm Primăria comunei Vaţa de Jos”, a afirmat Emanoel Andronache, preşedintele PRM Hunedoara. Întrebat despre cum decurge perioada de precampanie electorală, acesta ne-a spus că partidele mari luptă din răsputeri pentru a se menţine pe poziţii, iar pentru acest scop recurg la dezinformări sau minciuni. „La Petrila, acolo unde voi candida la primărie, circulă informaţii că m-am retras din cursa electorală, ceea ce este total neadevărat. Sunt minciuni lansate de cei de la marile partide. Legat de semnăturile pentru susţinerea candidaţilor, iarăşi, li se spune oamenilor că dacă au semnat pe o listă pentru unii candidaţi, nu mai pot semna pe o altă listă. Ceea ce este complet fals. Legea alegerilor locale spune că un susţinător poate sprijini mai mulţi candidaţi la funcţiile de primar, consilier local sau judeţean”, a afirmat preşedintele PRM Hunedoara. Acesta a adăugat că problema semnăturilor persistă în mediul rural, acolo unde oamenii sunt de-a dreptul speriaţi că vor ajunge la închisoare dacă vor semna pe mai multe liste de susţinători.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura