Actualitate

Primul termen pentru contestaţia depusă de Monica Iacob-Ridzi

05 monica iacob ridzi (5)Astăzi, la Judecătoria Gherla va avea primul termen de judecată dosarul în care Monica Iacob-Ridzi (foto) contestă o hotărâre a judecătorului delegat. Potrivit reprezentantului instanţei, hotărârea contestată de către fostul ministru poate avea legătură cu regimul de detenţie sau cu încălcarea anumitor drepturi ale deţinuţilor etc.
Monica Iacob-Ridzi a petrecut deja un an şi trei luni în închisoare, în 16 februarie fiind dată sentinţa prin care a fost condamnată definitiv la cinci ani de închisoare cu executare. Fostul ministru îşi execută pedeapsa la Secţia externă a Penitenciarului Gherla din Cluj, după ce primele şapte luni le-a petrecut la Spitalul Penitenciar Jilava. Aceasta a încercat să-şi recapete libertatea printr-o cerere în instanţă de întrerupere a executării pedepsei din motive de sănătate, dar şi o cerere de graţiere adresată Preşedintelui României, dar nu a reuşit. Ridzi a fost privată de libertate pentru cinci ani de zile, pentru acuzaţiile din dosarul cunoscut opiniei publice cu denumirea „2 Mai”, fiind vorba de infracţiuni pe care le-a săvârşit în perioada în care era ministru al Tineretului şi Sportului. (N.Bumbac)

One thought on “Primul termen pentru contestaţia depusă de Monica Iacob-Ridzi

  • Fraiera de Ridzi a furat pentru EBA vreo 600000 de euro si a primit 5 ani. Daca fura si ea, pentru ea, cateva milioane primea 2 ani cu suspendare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura