Sport

Primul stranier în Campionatul de Amatori

11 x 2 Marius Sirbu

Ciprian Marinuţ

Spaniolul Ismael Camenforte, preparatorul fizic al campioanei României la futsal, FC Deva, a fost legitimat la Quasar Deva şi face o bună impresie în Campionatul Municipal de Fotbal Amatori al municipiului Deva.
Cea mai populară şi serioasă competiţie rezervată amatorilor din judeţul Hunedoara, Campionatul de Fotbal al municipiului Deva, a stabilit o nouă premieră în domeniu. Astfel, evenimentul organizat de Clubul „RealSport” Deva a devenit prima competiţie de amatori din judeţ, în care activează şi un jucător din străinătate. Este vorba de spaniolul Ismael Camenforte, preparatorul fizic al campioanei României la futsal, FC Deva, care a fost legitimat la echipa Quasar Deva şi care demonstrează că nu degeaba provine din ţara campioanei mondiale şi europene la futsal.

Plus de tehnicitate
Ismael Camenforte a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Quasar-ului în derby-ul etapei de duminică, disputat în compania echipei AS Electroconat. Quasar s-a impus cu un categoric 7-2 (3-1), deşi teoretic, pornea cu şansa a doua în faţa uneia dintre echipele de top ale sezonului precedent.
Quasar a început tare şi avea deja trei goluri avantaj în minutul 10. AS Electroconat a replicat, dar destul de timid şi a reuşit un singur gol până la pauză, scor 3-1. Scenariul reprizei secunde a fost aproape identic, întrucât Quasar a marcat alte trei goluri consecutive şi s-a distanţat la 6-1. Pe final, ambele echipe au completat spectacolul unui joc de bună factură prin câte un gol, iar meciul s-a încheiat cu 7-2. Pentru Quasar au punctat Camenforte (3), Vişan (2), Goran (1) şi M. Sîrbu (1). „Cred că am avut o tehnică individuală superioară, o mai bună organizare a jocului şi o posesie a mingii superioară, chiar dacă şi Electroconat are jucători experimentaţi, care au evoluat în ligile doi, trei şi patru”, a spus Marius Sîrbu, unul dintre liderii echipei Quasar.
Performera startului de sezon în Campionatul Municipal de Fotbal Amatori al municipiului Deva rămâne totuşi, echipa Old Boys, care a obţinut a şaptea victorie din tot atâtea partide disputate şi e singura echipă perfectă a competiţiei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura