Comunitate

Primele donaţii au ajuns în contul pentru operaţia Melissei. Are nevoie în continuare de sprijinul nostru

 

Se apropie data la care Melissa Ioana Pricope, fetiţa din Deva care în 2006 s-a accidentat grav la Serbările Cetăţii, căzând de pe un tobogan gonflabil, a fost programată pentru operaţie la o clinică oftalmologică din Cluj-Napoca.
Operaţia este menită să-i corecteze vederea la ambii ochi şi a fost fixată pentru data de 22 ianuarie. Doar că, pentru a beneficia de această intervenţie medicală, are nevoie de sprijinul nostru. Intervenţia chirurgicală o costă pe mama Melissei, Claudia Căldăraru, în jur de 2.000 de euro. Costuri pe care femeia nu le poate susţine, de aceea a făcut un apel, prin intermediul ziarului nostru, către persoanele mărinimoase, dispuse să doneze fonduri pentru operaţia copilei. Până acum, s-a strâns o sumă de câteva sute de lei, drept pentru care, mama fetei le este recunoscătoare celor care au donat aceşti bani. Donaţiile se pot face în continuare în următorul cont bancar: Raiffeisen Bank – Deva, nr. Cont: RO42RZBR0000060008590054.
De 12 ani, mama Melissei se luptă de una singură să-şi trateze şi să-şi vindece copilul, care a fost salvat de la moarte printr-o minune medicală. Copila a căzut de pe toboganul gonflabil care s-a desprins din punctele de fixare, s-a lovit grav la cap, şansele ei de supravieţuire atunci fiind minime. A fost operată de mai multe ori, a rămas în viaţă, dar nu a mai fost ca înainte. Melissa a rămas fără 80 la sută din emisfera dreaptă a creierului mare, avea pareză pe partea stângă, nu putea merge şi nu îşi putea folosi mâna. Vederea i-a fost afectată. Ani întregi de tratamente şi recuperări i-au trebuit ca să reînveţe să meargă, chiar să mănânce sau să vorbească.
În prezent, copila urmează cursurile Centrului Pedagogic Curativ din municipiul Hunedoara şi pentru a putea să rămână un copil activ, are nevoie periodic de intervenţii medicale, corpul ei nedezvoltându-se armonios. Una dintre aceste operaţii este cea pe care speră că o va putea face în 22 ianuarie la Cluj-Napoca. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura