Primele concluzii de la campionatul mondial de gimnastică aerobică pentru juniori. Interviu cu Maria Fumea, vicepreşedinte al FR Gimnastică

30 mai 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Reporter: Aş vrea să trageţi câteva concluzii după aceste evoluţii ale tinerilor noştri gimnaşti, prezenţi la Guimares, în Portugalia. Sunteţi cea mai în măsură să ne spuneţi cum a fost.

Maria Fumea: Competiţia de aici, din Portugalia, este considerată ca un campionat mondial, ea se numeşte Age Grup Second, pentru tineri între 14 şi 17 ani şi va fi o competiţie valoroasă în viitor. De fiecare dată avem rivali redutabili, foarte puternici, în primul rând Rusia, care este puternică la toate disciplinele sportive, Vietnam, China şi toate celelalte ţări cu care noi trebuie să ne luptăm şi întotdeauna aceste formaţii îşi doresc să învingă România. S-a întâmplat de această dată să fim învinşi, avem numai medalii de argint şi de bronz, nu am cucerit nici una de aur, dar sportivii noştri s-au străduit foarte mult. E adevărat că ei se antrenează de puţin timp în faţa unor astfel de competiţii foarte mari, au început pregătirea în luna ianuarie, e prea puţin, nu a fost suficient pentru a deveni campioni mondiali, ca să cucereşti medalii la ediţia din acest an. Noi suntem obişnuiţi cu locurile I de pe podiumul de premiere şi acum suntem un pic dezamăgiţi de rezultatele pe care le-am obţinut aici. Dar aceşti sportivi care sunt mici, au 15 ani, categoriile lor fiind între 15 şi 17 ani, şi-au făcut datoria şi îi felicit pe această cale, ca şi pe antrenoarele Cristina Spânu şi Cristina Dolgheroiu, care au depus eforturi extraordinare pentru a se obţine aceste medalii.
Reporter: Am văzut că a apărut o serie de ţări şi delegaţii noi la aceste întreceri mondiale pentru juniori mici, Vietnam, Mongolia, Coreea, chiar şi Iranul, ţări care deşi nu au tradiţie, se bat la medaliile mondiale.
Maria Fumea: E foarte adevărat, gimnastica aerobică deja cunoaşte o extindere extraordinară în lume. Aici, la această competiţie au fost 37- poate 40 de ţări, dar în lume, în peste 80 de ţări se practică această disciplină sportivă. Marea Britanie a progresat extraordinari, iar Iranul şi Mongolia se prezintă bine, ţările asiatice, iar noi vom avea an de an adversari tot mai puternici adversari la competiţiile mondiale. Avem mare nevoie de sprijin, de susţinere în România pentru acest sport.
Reporter: La finalul săptămânii intră în competiţie şi seniorii noştri. La ce să ne aşteptăm de la ei?
Maria Fumea: Urmează competiţia mondială a seniorilor, sperăm să fie puternici, bine pregătiţi, să ne încânte privirea, să facă spectacol, aşa cum ne-au obişnuit de fiecare dată.
A consemnat Nicolae Gavrea

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Sportivii de la CSS Hunedoara, medaliaţi la Campionatele Naţionale Şcolare de atletism

Tinerii atleţi hunedoreni participanţi la ediţia din acest an a întrecerilor Campionatelor Naţionale Şcolare, care s-au desfăşurat pe pista Stadionului...

Euro Winner Soccer Beach Cup Nazare 2018 . West Deva, la a doua victorie în grupă

Formaţia din Deva, deşi a trecut prin multe greutăţi întâmpinate pe parcursul acestui sezon, reprezintă cu succes România la această...

Anunţ Finanţe 3

Închide