Sport

Primele clasate, eliminate, „lanterna roşie“, calificată

Cupa României şi-a onorat renumele de competiţie a surprizelor şi în cele patru dueluri dintre grupările de Liga a IV-a, derulate ieri în etapa optimilor fazei judeţene. Ca dovadă, primele două clasate în ierarhia actualului sezon au fost eliminate, iar ocupanta ultimului loc din clasament s-a calificat mai departe în sferturile de finală. Astfel, lidera Universitatea Petroşani s-a împiedicat de terenul şi ambiţia celor de la Inter Petrila (locul 15), trupa antrenată de Ionuţ Stelescu pierzând cu scorul de 2-3. Ocupanta locului doi, Dacia 2010 Orăştie (locul 2), a fost călcată de „zimbrii“ de la Retezatul Haţeg (locul 10), care s-au impus cu scorul de 1-0, în meciul disputat pe terenul haţeganilor. Ultima clasată, CS Ghelari (locul 18), a obţinut prima victorie din actualul sezon în faţa grupării CFR Simeria (locul 13), de care a dispus, după un meci dramatic cu scorul de 4-3. În fine, în ultimul meci al zilei, Aurul Certej (locul 8) trebuia să joace cu Metalul Crişcior (locul 11), dar oaspeţii  nu s-au prezentat la joc şi vor pierde cu 0-3.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura