FlashPolitica si administratie

Primarul Teodor Lazăr spune că nu poate fi acuzat de nimic

05 Teodor Lazar - Primar Branisca  5175Sorina Popa

Nepotul lui Pete Octavian, inspectorul de finanţe de la Primăria Brănişca, găsit spânzurat în casă, în urmă cu câteva zile, susţine că unchiul său avea probleme cu alcoolul de mai mulţi ani, nu de acum şi că, în repetate rânduri, a fost internat la Spitalul din Zam.

„Nu cred că avea dreptul să lucreze pe acel post”
„Eu am locuit cu unchiul meu în casă, la Brănişca, şi de multe ori făcea scandal. Odată a spart ferestrele casei. Am chemat Poliţia. Oamenii legii i-au pus cătuşe şi apoi l-au dus la Spitalul din Zam, pentru că era agresiv. L-am internat acolo şi, după o jumătate de oră, un medic i-a dat drumul şi l-a predat primarului. L-am întrebat pe medic cum de s-a întâmplat aşa ceva, dar nu a ştiut să-mi spună. Unchiul meu nu avea dreptul să lucreze pe postul respectiv, deoarece bea mult. Cine l-a lăsat să muncească pe funcţia aia? Şi cum a reuşit să cheltuiască el atâţia bani. Ar trebui văzut dacă nu cumva şi alte persoane din primărie au beneficiat de acei bani”, a spus Cezar Ludovic Pete, nepotul sinucigaşului de la Primăria Brănişca.

„L-am salvat pe om de mai multe ori”
Contactat, primarul comunei Brănişca, Teodor Lazăr (foto), spune că rudele lui Pete Octavian vroiau să-i ia dreptul de administrare a casei. „Îl tot internau la Spitalul din Zam, deoarece vroiau să-i ia dreptul de administrare a casei. E adevărat, eu îl scoteam de acolo, pentru că le spuneam medicilor că omul e beat, dar nu e şi nebun. Îl duceam acasă la el. Rudele i-au făcut şi dosar penal, de a primit săracul un an şi jumătate cu suspendare şi amendă. Raportul Curţii de Conturi va fi predat Parchetului. Poliţiştii au găsit la el acasă două agende. Probabil că acolo scria la cine a dat bani. Nu ştiu, că nu m-am uitat peste ele, deşi puteam să fac asta. Eu nu pot fi acuzat de nimic. L-am salvat pe om de mai multe ori, eram chiar prieteni. Apoi, ca funcţionar public, nu-l puteam muta de pe un post pe altul, cum susţin rudele lui. Eu i-am dat bani lui, nu el mie. Am făcut şi o adresă către IPJ Hunedoara, ca să blocheze agendele ridicate de la el de acasă, să nu le ia rudele lui”, a declarat Teodor Lazăr, primarul comunei Brănişca.
Pete Octavian, care era inspector de finanţe şi casier la Primăria comunei Brănişca, s-a sinucis vinerea trecută, după ce Curtea de Conturi a descoperit în gestiunea acestuia gaură de 140.000 de lei.

27 de comentarii la „Primarul Teodor Lazăr spune că nu poate fi acuzat de nimic

  • ar trebui verificat mai amanuntit si primarul, sa se intre putin prin averile familiei si atunci veti afla mai multe.Ce monopol detine el in Branisca, doar el are magazin, birt, asigurari, el impune tuturor regulile lui, el face casa mortuara, s.a.
    pai cum sa dispara 140.000 lei din veniturile primariei si sa nu se vada, ori casiera nu stie sa tina registrul de casa, ori contabila a fost plecata sa mulga vacile, banii astia nu s-au topit de caldura…….
    Nici nu mai vreau sa comentez, imi este scarba, chiar ne credeti prosti pe toti.

  • Primarul si-a facut o ferma cu toate utilajele, 2 tractoare(unul inchiriat la primarie deoarece cele ale primariei stau pe acte ca fiind stricate)… acuma isi construieste si o fabrica de paine sa faca evaziune fiscala si cu aia… doamne fereste sa supere pe cineva de mai sus ca puscaria ii mananca! Din cate am inteles motorina primariei sta la primar acasa si toti membrii familiei circula pe motorina primariei. Am confirmarea de la persoane care au circulat cu ei cu masinile si tot timpul era litrometrul pe maxim. Oare dintr-un salar de bugetar? Si restu de 5 persoane stau pe spatele salariului de primar si din venitul acelui birt? Domnul Lazar ne fura tot!!! De la teren din rezerva de stat atribuit ilegal fiului sau pana la motorina cu care ar trebui sa se dezapezeasca comnuna sau sa se faca treaba cu ea in comuna, nu sa isi miste ei fundul in masinile personale!!!! Primare, roaga-te la Dumnezeu sa nu vina niste controale mai neingaduitoare si nemituibile si nu din USL(apolitice) care sa isi bage nasu in contracte (renovare camin, achizitonare basculanta, reparatii capitale patrimoniu, etc) ca e vai de tine! Atunci vom veni noi la tine la Barcea cu carti postale… pentru a iti arata cum a progresat Branisca de cand a disparut furaciunea!

  • Raspuns pentru braniscanu si bozanul. BĂ VOI SÂNTEŢI PROŞTI RĂU,RĂU DE TOT, păi nu am explicat dacă nu ştiţi nu vă bagaţi .Registrul de casă în permanenţă a fost înordine ,verificat cam de două ori pe lună de către contabilă că nu mulgea vacile în permanenţă , mai şi venea la serviciu şi dacă mă gândesc bine ea mulge altceva (că are)şi nu mulge vaca , că nu are.Voi puteţi mulge măgarul lui Sorin Gligor.Problema e că el prezenta ca contabilitate centralizatoare false că doar era programator pe calculator şi nu aveam cum să-l prindem.
    Să ştiţi că PRIMARUL NU ARE FERMĂ !şi nici nu va avea.
    Să ştiţi şi voi că TRACTORUL FIULUI MEU NU A FOST,NU ESTE,ŞI NU VA FI NICI O DATĂ ÎNCHIRIAT LA PRIMĂRIE el stă acolo pentru orice eventualitate iat utilajele primăriei nu sânt defecte.
    Mă voi să mai ştiţi că în maşinile personale şi a firmei nu bag motorină de la Petrom că e calitate proastă şi nu stric eu maşinile că aşa gândeşti tu.
    La fiul meu nu i-am dat teren din rezervă . Fiul meu a primit terenul de la SOACRĂMEA .Întradevăr i-am dat ei din rezervă că nu aveam de unde dar i+am dat fiindcă ia mâncat Mureşul din terenul din rât,mâncaţiar şi ţie din casă.Controlorii nu au fost de la USL ci au fost a STATULUI ROMÂN şi au fost cei mai aldracului controlori.Mă dobitocilor daţi-vă numele că atunci şi eu vă tratez cu răspunsuri pe măsură. Să va fie ruşine DEZINFORMATORILOR.

  • Domnule primar Lazar Teodor in urma studierii raportului de la curtea de conturi dumneavoastra si contabila de la primarie sunteti complici impreuna cu defunctul Pete Octavian la delapidarea produsa in primaria Branisca. Conform raportului curtii de conturiin urma unui control la institutia pe care o conduceti, in anul 2011 a-ti acoperit din buzunarul dumneavoastra niste sume de bani care nu au putut fi justificate in loc sa faceti demersuri pentru o cercetare penala cum era firesc. Nu stiu de ce credeti ca banii publici sunt banii dumneavoastra personali. Daca nu sunteti in stare sa gestionati o primarie mai bine v-ati da demisia. Nu va pricepeti,lasati pe altii care se pricep. Cat de penibil poti fi sa declari ca nu stiai ce face inspectorul de finante si ca nu puteai sa-l controlezi. Cred ca era un extraterestru si nimeni nu putea sa-i verifice activitatea.
    Mai tin sa va intreb de cand aveti licenta in psihiatrie ca sa afirmati ca Pete Octavian nu avea probleme de sanatate mentala.
    Daca vreti sa stiti in anul 2007 a fost internat la spitalul de psihiatrie din Zam, cu trimitere de la UPU DEVA unde a fost dus de catre organele de politie si nicidecum de familie.
    In consecinta trebuie sa suportati repercursiunile neglijentei si complicitatii dumneavoastra la aceste fapte.
    Pete Romulus Cezar.

  • Măi Cezar ! eu nu am crezut că esti aşţa îngust la minte.În anul 2011 la sfârşit am pus acei 9400 lei din buzunarul meu întrucât trebuia să închidem anul unchito era dus la spital de mine cu salvarea la urgenţă şi apoi la Sanatoriul din Geoagiu unde a şi rămas internat şi nu putean discuta cu el din cauză că era prea rău bolnav , nu aveam cheile de la tezaur şi nu puteam scoate nici rapoartele de încasări întrucât numai aşazisul unchito ştia parola.În acel moment an dus operatorul programului , ne-a scos rapoartele şi am constatat că pe lângă banii din sertar mai trebuiau 9400 lei, i-am dus de acsă i-am depus iar când a venit Tavi din spital mi ia dat înapoi ,întrucât ei se găseau în tezaur iar cheia era la el.Pentru ce să anunţ poliţia?tu aşa ai fi făcut.Dar eu nu aveam chiar nici un interes.Eu şi contabila nu avem nici cea mai mică vină.Dacă nu era bolnav şi scotea el rapoartele de încasari şi plaţi le scotea cum vrea el ,lucru ce l-am aflat în timpul controlului.Să-ţi mai spun o dată şi nu aş dori să o mai repet ;TAVI,Dumnezeu să-l odihneascu ! nu avea probleme de sănătate a minţii ci mai bea de necaz , nu era nebun şi nu avea ce căuta la zam,nu-i mai terfeli memoria că tu nu eşti ca el ,veac. În 2007 când l-ai dus la zam la gratii,a venit poliţia şi salvarea şi cu complicele tău BOTA la-ţi dus la Urgenţă unde aţi cerut insistent să-l trimită la zam că e nebun şi ei aşa au făcut ,numai că trebuia să-ţi impute salvarea să vă învăţaţi minte să mai duceţi un om beat la zam şi să spuneţi că-i nebun.TAVI NU ERA NEBUN DELOC ERA DEMULTE ORI BEAT şi asta o făcea de singurătate şi urâtul vostru.Te rog frumos Cezar termină cu acuzele la adresa mea şi a instituţiei,pe care cu onoare o conduc întrucât din anul 2005 şi până în 2013 Tavi din cauza mea a mâncat o paine şi nu din cauza ta şi te rog frumos nu-i mai terfeli memoria şi nu mai afirma că era nebun,că doar şti bine că nu era aşa.Un om care bea ,jocă poker şi bagă la pariuri sportive nu e om nebun,mai bine te-ai interesa ce prieteni a avut şi să-i întrebi poe ei unde sânt banii.Dacă era nebun de ce nu a dat foc casei? Te rog nu-l mai face nebun şi lasă- să se odihneaSCĂ ÎN PACE.Pot afirma că a fost ce-l mai deştept inspector de finanţe şi la fel pot afirma că-mi era prieten şi eu l-am însoţit la toate spitalele când a fost internat,nu tu,eu am cheltuit din banii familiei cu el , nu tu şi să mai şti un lucru după ce s-a sinucis am aflat că el dădea banu împrumut aşazisilor prieteni şi am mai aflat că el juca poker la Deva şi nu la noi la bar cum crezi tu.Oricum, şi cu asta aş dori să închei cu tine pentru totdeauna , banii ia băgat la poker,ia baut,ia băgat la pariuri sportive ,ia dat împrumut, de toate astea am aflat după moartea lui. Păcat, mare păcat că un om aşa deştept după ce a fost făcut NEBUN de unii şi apoi părăsit tot de aceea a ajuns să-şi ia zilele.Mie personal şi întrega primărie ne poare rău după el , nu sântem vinovaţi decât că l-am angajat şi ne mai pare rău că unii îşi bat joc de el şi în mormânt.Fiei ţărâna uşoară.

  • ok domnule toata lumea e ingusta la minte numai dumneavoastra stiti!!!
    va multumim pentru straduinta de care ati dat dovada in a ne explica situatia !!
    noroc ca nu a pierdut si cheia de la tezaur caci atunci era si mai grav.
    dar totusi mai cautati in tezaur poate gasiti si cei 140.000 lei lipsa daca tot nu i-a luat cu el….iar cei care au luat bani de la el si nu i-au mai restituit poate il cauta sa le mai dea doar era darnic precum spuneti….sau poate cine stie vine el cu cheia si vi-i recuperati!!! daca totusi se intampla asta faceti si o dublura la cheie ca sa nu mai patiti asemenea necazuri.

  • domnule primar ce treaba ai dumneata in toata povestea asta? ce te intereseaza cat par am eu in cap ?
    de ce nu iti vezi de treburile tale caci noi nu am avut nici o treaba cu TAVI pana nu l-ai angajat la primarie si nu ai inceput sa iti bagi nasul in familia noastra.
    cine i-a luat averea? cine l-a scos din casa 9 ani cat am locuit impreuna? sau dupa ce au decedat parintii lui?
    de ce nu iti vezi de treaba si sa nu te mai dai mare prieten caci de nenumarate ori mi-a zis ca l-ai batut ca sa isi tina gura si imi zicea ca nu mai vrea sa faca ceea ce ii spui.
    stai linistit ca am vb cu el nu a avut o familie atat de indiferenta precum crezi.iar referitor la familie sa sti ca familia PETE la fel si casa in care a locuit are un istoric nu vi dumneata sa te bagi cu bocancii in tot.

  • Domnule primar, daca mai aveti scoala la Branisca, cred ca ar fi cazul sa mergeti sa luati lectii de limba romana. Dupa cum scrieti nu cred ca ati promova examenul de capacitate. Rusine!

  • Totusi mai vreau un ultim mesaj :cand ai stomacul intors pe dos nu mai tii cont de ortografie.Cezare poti acuza pe cine crezi tu de orice dar pe mine nici intr/un caz.Nu/ti mai pierde timpul scriind ca oricum sant plictisit de ideile tale. Noroc in viata si sa sti si tu ca unchito nu a fost nebun.

  • Ce examene de capacitate?! In primaria aia conduc oameni fara bacalaureat cum ar fi vice-primarul Popescu sau actualui inspector de la taxe si impozite domnul Harabagiu sau chair si primarul care este buldoexcavatorist dar are bacalaureatul luat doare deaia e primar!!! Cum este posibil asa ceva!? Posibil sa fi prezentat la angajare diplome falsificate dar daca se verifica va reiesi faptul ca nu au promovat examenul de bacalaureat! Domnul Harabagiu astepta si el o functie mai buna, precum i-a fost promis din campania electorala. Domnul Popescu a trecut la USL pentru a ajunge vice si pentru a putea domnul Lazar sa isi faca jocurile deoarece un om fara bacalaureat nu stie nici sa citeasca bine (dragi cititori va rog sa va ganditi si voi cine semneaza actele in aceasta primarie!), iar in PRM a ramas in locul domnului Popescu l-au pus pe domnul Harabagiu. Astfel domnul Lazar a reusit sa aibe si controlul PRM-ului!

  • MULTUMESC DOMNULE PRIMAR LA FEL PENTRU URARI!
    REFERITOR LA TAVI : IN PRIMUL RAND NU L-AM FACUT NEBUN,NICI NU AM POMENIT DE ASA CEVA DAR DACA ATAT AI INTELES DIN RANDURILE DE MAI SUS E OK ….FIECARE CU CAT POATE NU AI DE UNDE SA CERI MAI MULT.
    IAR IN AL DOILEA RAND PE MINE SI PE FAMILIA MEA TOT <> NE VA CHEMA SI PESTE MULTI ANI DE ACUM INCOLO…(NU AM SPUS CA AM O ISTORIE) CI CA FAMILIA , NUMELE,SI CASA AU O ISTORIE,IAR DESPRE RELATIA MEA DIN ULTIMUL TIMP CU TAVI NU AI DE UNDE SA STI NIMIC………

  • Raspuns pentru domnul Florin: va multumim pentru analiza dumneavoastra elaborata dar va anunt ca sunteti cam in urma cu stirile. In primul rand eu nu sunt inspector la taxe si impozite ci sunt agent fiscal si bacalaureatul e luat de mult! Va place la nebunie sa ii invinuiti pe alti dar din comentariu reiese ca nici dvs. nu va prea placut scoala. Sfatul meu este sa treceti inca odata pe la scoala, pentru ca este foarte evident ati lipsit de la orele de romana sau daca e absolut necesar va platesc eu un curs de gramatica!!!

  • Bine ba Harabagiule ai acuma si tu bani, de cand te-au luat hotii de la primarie in haita lor. Ai uitat cand aveai 1 leu in buzunar!!! Rusine sa iti fie!

  • Nu ai de unde sa sti tu, daca am avut bani sau nu. Cat despre „rusine”, ar trebuii sa-ti fie tie pentru ca postezi pe acest site numai prostii. Asa ca ar fi bine sa iti vezi de treaba ta, ca nu ma ti tu me mine, ca sa poti afirma asa ceva.

  • Ce imi place cum se dau unii pe altii de gol. Continuati baieti!! :))

  • interesant articol de altfel ca si cel anterior pe aceeasi tema:
    -prima data boschetar,dar un boschetar mai deosebit :cu casa si avere,la care ravnea toata lumea,odata destept altadata prost, apoi scolit probabil de primar si pus in functii innalte,odata bea de ceva vreme ,odata bea de cand se stie,odata a avut o agenda,alta data doua agende,odata a furat banii primariei ,altadata i-a dat imprumut. odata juca la aparate altadata la pariuri,odata a lasat bilet de adio,ba nu e biletul nicaieri,de doua ori s-a spanzurat cu cureaua acum si-a cumparat funie.dar totusi credem ca nu a lasat vorba sau bilet pe undeva sa il faceti vedeta la ziar ca il cunostea destula lume nu avea nvoie de publicitate!

  • eu nu am nevoie dar daca vrei iti cumpar tie un bax de seringi sa dai si la cine te-a pus sa scrii….nu ai auzit ca am gasit si tezaurul romaniei si closca cu puii de aur?pacat esti slab informat

  • acum toate lucrurile sant lasate in voia sortii.nimeni nu mai zice nimic in schimb comuna Branisca prin primar a actionat mortul in instanta pentru a pune sechestru pe averea acestuia.Oare domnule primar nu ziceati ca familia vroia sa ii ia casa?de ce nu i-a luat-o de atata timp?asta urmariti sechestrarea casei si apoi scoaterea ei la licitatie pentru a avea dumneavoastra acces la ea mai usor si mai ieftin?nu va ajunge cate ati facut?poate vine vremea exhumarii lui Tavi si atunci spune el ce a facut cu banii!DOAMNE AJUTA!!!la cat mai multe cercetari!!!sau de ce a murit?psiholoaga satului,,mino,,cum i se spune nu mai are nimic de zis?

  • Bla, bla, bla, hai ca plictisiti lumea, frustratilor!!!!!mergeti fratilor la munca, dupa cum va duce capul pe fiecare, lasati voi judecata, nu cred ca printre voi e vreun judecator, mai mult nu cred ca sunteti vreunul trimisi de Dumnezeu sa judecati!deci lasati asta pentru cei in masura sa o faca, sunteti penibili, cu criticile voastre!!!!

  • Data ultimei modificari: 12.04.2013
    Materie: Civil
    Obiect: sechestru asigurător
    Stadiu procesual: Apel

    Părţi
    Nume Calitate parte
    COMUNA BRĂNIŞCA – PRIN PRIMAR Apelant Reclamant
    PETE OCTAVIAN IONEL Intimat Pârât

    Şedinţe
    11/04/2013
    Ora estimata: 09:00
    Complet: C3 JOI APEL CIVIL FOND FUNCIAR MINORI
    Tip solutie: Nefondat
    Solutia pe scurt: Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamanta comuna Brănişca, prin Primar împotriva sentinţei civile nr.635/CC/01.03.2013 pronunţată de Judecătoria Deva.
    Document: 79/2013 11/04/2013

    Căi atac
    Dată declarare Parte declarantă Cale de atac
    07/03/2013 COMUNA BRĂNIŞCA – PRIN PRIMAR, Apel

  • ILEANO,nu mai ai nimic de comentat? ai cazut in penibil?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura