FlashPolitica si administratie

Primarul Florin Oancea a mai semnat alte 4 proiecte cu finanţare europeană

Adriana Năstase

Ieri, primarii din Deva, Petroşani, Simeria şi Petrila au semnat 10 contracte cu finanţare europeană, în valoare totală de aproape cinci milioane de euro. Este vorba de reabilitarea termică a 20 de blocuri şi a unui proiect de reabilitare a Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuşi“ din oraşul Petrila.

Proiecte de peste 70 de milioane de euro
Edilul şef al reşedinţei de judeţ, Florin Oancea (foto dreapta), era mulţumit şi, totodată, optimist. ”Primăria municipiului Deva a depus la Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Vest proiecte în valoare de 70,5 milioane de euro pentru a beneficia de fonduri europene nerambursabile, dintre cele 31 de proiecte, pentru 14 fiind deja semnate contractele în vederea finanţării. Am semnat deja 14 contracte de finanţare. Suma contractată depăşeşte 11,5 milioane de euro, din totalul celor 70,5 milioane de euro. Mai sunt 17 proiecte şi sperăm să le putem semna până în vara acestui an. Este o mare bucurie pentru că pentru prima dată avem depuse atâtea proiecte pe fonduri europene”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

Se reduc costurile cu încălzirea
Ieri, primarul Florin Oancea a semnat patru din cele 10 proiecte, pentru reabilitarea termică a câtorva blocuri din Deva. „Sunt proiecte importante pentru cetăţeni, pentru că se vor reduce în mod considerabil costurile la facturile de încălzire. Municipalitatea câştigă prin prisma esteticului. Eu sunt interesat ca oamenii să plătească mai puţin, dar şi oraşul să arate mai bine“, a spus Florin Oancea.
Între proiectele depuse la finanţare de Primăria Deva se numără şi cele referitoare la refacerea centrului vechi al oraşului, până la Parcul Cetăţii, dar şi cel pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare şi punere în valoare a ultimei porţiuni din Cetatea Devei, cunoscută sub numele de Incinta 1.
Primarii spun că sunt foarte interesaţi de asemenea proiecte de reabilitare termică a clădirilor, pentru că reduc sumele pe care oamenii trebuie să le achite la încălzire, dar şi pentru că permit proprietarilor de apartamente să-şi refacă faţadele blocurilor, contribuind, în egală măsură, la dezvoltarea pieţei de servicii în economia locală.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura