Comunitate

Primarul din Zam face treabă bună şi cu bani mai puţini

Aflat la al doilea mandat, Gheorghe Sicre (foto), edilul-şef al comunei Zam, comună situată la interferenţa Banatului cu Ardealul, şi-a propus să asigure condiţii de viaţă, materiale şi spirituale, cât mai bune pentru locuitorii pe care-i păstoreşte de aproape şase ani.

Infrastructura rămâne o prioritate

Aşa că s-a apucat, mai cu bani de la bugetul local, mai cu sprijin de la consiliul judeţean, să modernizeze drumurile comunale care străbat principalele patru, din cele 13 sate ale comunei: Zam, Pojoga, Sălciva şi Almaş Sălişte. „Lucrările nu sunt finalizate. Mai avem de făcut porţiuni semnificative din drumuri, pentru că suntem condiţionaţi de bani, dar modernizarea drumurilor este una dintre priorităţile mele, aşa că trebuie să termin. În următoarea sesiune, vom depune şi noi proiecte pe Măsura 1.5.2., pentru repararea drumurilor vicinale, astfel încât, să înlesnim gospodarilor din comună accesul la terenurile agricole şi la păduri”, spune primarul Gheorghe Sicre.

Edilul şef al comunei mai precizează că în luna iulie, vor începe lucrările de reparaţii la Căminul Cultural din Zam, lucrări finanţate din bugetul local, iar luna aceasta, se va face igienizarea şcolii generale din centrul de comună.

Fiecare bănuţ trebuie bine chivernisit

În această perioadă de criză, când de la guvern nu mai vin aproape deloc bani către comună, primarul Gheorghe Sicre ştie că trebuie să aibă mare grijă cum cheltuieşte fiecare bănuţ. Aşa că, în acest an, zice edilul şef, de Zilele comunei, nici nu poate fi vorba. Asta, din cauză că „nu sunt bani, iar cei care încă mai sunt, şi aşa puţini, căutăm să-i direcţionăm către lucruri practice, destinate tot localnicilor. Distracţia vine la urmă. Primordiale sunt investiţiile sau reparaţiile. E greu, dar ne descurcăm şi cu puţinul pe care-l avem. Am învăţat asta”, spune Gheorghe Sicre.

Adevărul este că edilul şef al comunei Zam dă dovadă de energie şi spirit practic în tot ceea ce întreprinde. Iar locuitorii comunei sunt conştienţi că lucrurile pentru care se zbate primarul se vor răsfrânge pozitiv asupra vieţii lor.

5 comentarii la „Primarul din Zam face treabă bună şi cu bani mai puţini

  • Laude si osanale desarte! Primarul din Zam habar nu are ce zona frumoasa „pastoreste”! Daca ar sti si ar fi stiut candva, de multa vreme ar fi implementat nenumarate proiecte pentru dezvoltarea acesteia. Asa…, se pomanageste la „seful” Molot pentru niste critari pe care, oricum, ii imprastie aiurea. Si in rest, toate bune si frumoase pentru domn primar, mai ales cand mai comanda unu scrib aservit sa-i jurnaleasca in strune.

  • Hai sa fim seriosi !!! Primarul asta e un retardat mintal.

  • Am o intrebare !
    Oare cat va platit primarul pentru LAUDELE si OSANALELE pe care i le aduceti ?
    Acest primar (catelusul lui Molot) nu merita sa fie bagat in seama, este un incompetent si voi ii ridicati statuie.
    RUSINE SA VA FIE !!!!

  • Sunt foarte curioasa daca este asa cum spune domnu primar pt ca au fost multe promisiuni si nu sa facut nimic

  • FAMILIA VARLAN MULTUMESTE DOMNULUI PRIMAR GHEORGHE SICRE PT AJUTORUL ACORDAT SATULUI ZAM TIMP DE 2 MANDATE, CARE LE IMPLINESTE CU MULT DRAG SI SUFLET FATA DE ACEST TERITORIU PE CARE MULTI IL IUBESC CU DRAG ( LOCUITORI NOI SI VECHI). PENTRU NOI LOCUITORII DIN VALEA ZAMULUI CONSIDERAM CA TERMINAREA ACESTUI DRUM ( NETERMINAT ) AR FII UN MARE AJUTOR PENTRU PERSOANELE CARE REUSESC SA ADUCA DIN ALTE TARI PUTIN TURISM, TINAND CONT CA ACEST COLT VERDE DIN MUNTII TRANSILVANIEI OFERA MULTA LINISTE SI PACE PERSOANELOR CARE AU NEVOIE.
    VA MULTUMIM PENTRU INTERESUL ACORDAT. STIMA SI RESPECT FAMILIA VARLAN. ASTEPTAM RASPUNSURI PE ADRESA PUBLICA [email protected]

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura