Politica si administratie

Primarul din Ghelari vrea instrumente şi straie noi pentru membrii fanfarei

05 Ioan Bulbucan - Primar Ghelari  6735 (4)  Magdalena Şerban

Zona Ghelariului este una în care pădurenii nu-şi uită tradiţiile. Pe vremuri, obiceiurile erau sfinte, dar tot pe vremuri, când mina funcţiona, aici parcă se găseau şi mai mulţi bani. Acum, ei sunt la mare căutare, pentru a se mai realiza câte ceva. Ioan Bulbucan (foto), primarul comunei Ghelari, cunoaşte bine greutăţile şi încearcă să le învingă, accesând proiecte pentru investiţii.

„Pe GAL-ul de care aparţinem, avem depus un proiect (40.000 de euro) ce vizează achiziţionare de utilaje pentru deszăpezire şi instrumente muzicale pentru fanfara locală. Cele vechi au peste 40-60 de ani, iar unele sunt chiar deteriorate şi necesită înlocuire. Mai sunt prevăzute şi uniforme, momentan, membrii fanfarei cântând îmbrăcaţi fiecare cu ce are. Când erau la mină, ei aveau şi uniforme, dar de când aceasta s-a desfiinţat, nu mai au. Cei aproximativ 20 de membri vin din pasiune pentru muzică, pentru că nu poate fi vorba de mari câştiguri. Doar când putem, îi mai premiem. Între cele două războaie, Fanfara şi Corul Ghelariului mergeau prin marile oraşe, la strângere de fonduri pentru Biserica Ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril“ din satul-centru. Pentru noi, „biserica fără pereche” are o valoare sentimentală deosebită, pentru că a fost construită prin eforturi proprii ale întregii comunităţi. Acum, se mai merge doar la festivităţi. În vara lui 2012, au fost invitaţi să deschidă ceremonia la Festivalul Baroc de la Sibiu. Au făcut-o cu mare drag”, spune edilul-şef Ioan Bulbucan.
Tot acesta se mai mândreşte cu grupul de dansatori din cadrul liceului din localitate şi cu formaţia de muzică, aceştia participând la diferite competiţii de profil. O altă sursă de bucurie o reprezintă costumele pădureneşti pe care localnicii le au încă de zestre. Acestea, consideră el, sunt adevăratele valori, care vor sfida întotdeauna scurgerea timpului şi trebuie păstrate cât mai bine.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura