Politica si administratie

Primarul din Densuş vrea o nouă deschidere către lume

Magdalena Şerban

Printre proiectele pr­o­puse pentru ma­te­ria­lizare în următorii patru ani de către primarul din Densuş, Adrian Vîrtopean (foto), ales cu 70 la sută pentru cel de-al doilea său mandat în fruntea comunităţii, se numără dezvoltarea unor puncte gastronomice locale, promo­va­rea şi sprijinirea producătorilor din zonă, precum şi amenajarea şi modernizarea unei parcări cu acces la centrul turistic de aici.
„Recent am depus jurământul de credinţă, iar ca viceprimar s-a decis în cursul zilei de luni să se meargă mai departe cu social-democratul Nicu Merean. Consiliul Local e format din şase membri PSD, doi de la PNL şi unul de la USR. Au depus jurământul. Acum, că lucrurile sunt oficial puse în ordine, nu ne rămâne decât să ne reapucăm de treabă. Pe lângă multiplele investiţii legate de rea­bi­litarea drumurilor, a dispensarului uman, in­tro­ducerea reţelei de gaz metan, construirea unor capele în satele principale etc, vrem să ne concentrăm pe o mai bună fructificare a po­tenţialului turistic şi să ne lărgim ori­zonturile şi deschiderea către lume.
Astfel, am luat în calcul încurajarea înfiin­ţării unor puncte gastronomice locale, care să vină în întâmpinarea vizitatorilor comunei cu mâncare tradiţională, gătită în gospodărie. Mai exact, ce pregăteşte o familie pentru a mânca într-o zi, meniul stabilit, să fie pus şi la dispoziţia celor interesaţi să guste din specificul local. Avem un singur astfel de punct şi urmărim să se facă şi altele. Mai apoi, producătorii agricoli din satele com­po­nente, fermierii, cu toţii ar trebui organizaţi într-o singură asociaţie de profil, în scopul de a le înlesni accesarea fondurilor europene pentru a-şi pune pe picioare o mică afacere sau a o spori pe cea existentă. Mai mult, vor avea prilejul să beneficieze de o piaţă de desfacere stabilă şi permanentă, ceea ce momentan lipseşte. Mai e necesară o par­care la centrul turistic, cu loc de joacă, de relaxare, adică un areal primitor. De ase­me­nea, poate reuşim să batem palma şi cu alte comune din ţară pentru a face un schimb de ordin cultural, posibil economic şi mai ales turistic, totul parafat printr-o colaborare ”, susţine Adrian Vîrtopean, primarul din Densuş.
Acesta e de părere că la vremuri noi se cer lucruri noi, aşa că ideile trebuie puse în mişcare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura