Primarul din Densuş ţine la tradiţie

Înainte de Crăciun, aproximativ 390 de preşcolari şi şcolari vor fi cadorisiţi cu pachete de administraţia publică din comuna Densuş. Primarul de aici, Sorin Ştefoni (foto), nu concepe ca sărbătorile de iarnă să nu le aducă şi celor mici ceea ce tradiţia o cere, adică, acele pacheţele cu bunătăţi, menite să bucure sufletul fiecăruia.

La oameni buni, un an şi mai bun
„În preajma sărbătorilor, va fi susţinută de către cei mici, o serbare la căminul cultural din Densuş şi, totodată, există posibilitatea ca localnicii să aibă parte şi de o seară de colinde, acest lucru fiind încă în discuţie. Copiilor nu le vor lipsi nici în acest an cadourile, pentru că aşa cum este firesc, criză sau nu, ei trebuie să-şi trăiască din plin copilăria. În rest, obiceiurile rămân la locul lor, oamenii respectând tradiţiile de odinioară”, a spus Sorin Ştefoni, edilul-şef din Densuş. Pe de altă parte, primarul a mai făcut şi un bilanţ al lui 2012, an în care proiectele europene i-au cam tras cu ochiul. „Nu pot spune că a fost un an grozav 2012, dar nici rău din punct de vedere al investiţiilor. Sper ca 2013 să ne aducă noi oportunităţi de modernizare, pe lângă cele care sunt în curs de derulare. Implementarea proiectului pe Măsura 313 (centru de informare turistică, în valoare de 200.000 de euro) este un prim pas ce va fi făcut, iar apartenenţa la GAL sperăm să ne aducă şi ea alte uşi deschise. Să vedem cum va arăta şi bugetul local. Aici există ceva emoţii”, a mai subliniat primarul. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
La Hărău, se aşteaptă sărbătorile

Mai în toate comunele hunedorene, primarii s-au dat peste cap ca să le asigure prichindeilor, mici bucurii de Crăciun, sub

Rezultate (neoficiale) ale alegerilor parlamentare în judeţul Hunedoara

În urma numărătorii paralele făcute de partide, în urma scrutinului de ieri, candidaţii USL din judeţul Hunedoara au obţinut o...

Radiografia scrutinului de ieri în judeţ

Ca în majoritatea localităţilor din ţară, şi în judeţul nostru, oamenii au fost nevoiţi, ieri, să se deplaseze prin zăpadă,...

Închide