Comunitate

La Hărău, se aşteaptă sărbătorile

Mai în toate comunele hunedorene, primarii s-au dat peste cap ca să le asigure prichindeilor, mici bucurii de Crăciun, sub formă de pacheţele. La Hărău, banii pentru aceste cadouri nu provin de la bugetul local, ceea ce-l bucură şi mai mult pe Dorin Ioan Jibetean (foto), edilul-şef al comunei.
„În fiecare an, oferim pachete copiilor din comună. Nu am prevăzut această cheltuială în bugetul local, dar ne-au ajutat agenţii economici din jur, sub formă de sponsorizări. Aşa că şi în acest an, vom reuşi să-l aducem pe Moşul. Aproximativ 200 de copii (preşcolari şi şcolari cu vârsta până în 14 ani) vor avea parte de mici atenţii de sărbători. În şcoli, se vor organiza serbări cu scenete şi colinde. Posibil ca în Banpotoc, localnicii să aibă o seară de colinde la căminul cultural din localitate. Primăria pune la bătaie partea de logistică, iar ei vin cu organizarea. La noi, încă se mai merge cu colindatul din casă în casă, aceasta fiind o bucurie atât a celor mari, cât şi a celor mici, în perioada specifică sărbătorilor de iarnă”, a spus Dorin Ioan Jibetean, primarul din comuna Hărău. Acesta se află pe ultima sută de metri şi cu planurile pentru 2013, însă tare îi este teamă să nu fie constrâns de vreo micşorare de buget. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura