ActualitateFlash

Primarul din Băcia refuză postul de prefect

Sorina Popa

Nici nu a fost votat în Parlament Guvernul Ponta, că noua putere vrea să-şi pună oamenii pe posturi. Şi judeţul Hunedoara nu face excepţie. Astfel, postul de prefect de Hunedoara va reveni PSD, conform înţelegerilor din cadrul USL.

A vrut să rezolve două probleme

Ieri, primarul comunei Băcia, Emil Rîşteiu (foto), a fost solicitat să dea un răspuns, la propunerea privind acceptarea funcţiei de prefect al judeţului Hunedoara. Reamintim că edilul şef din Băcia a fost exclus din partid, după ce a anunţat că se va înscrie, ca independent, în lupta electorală pentru fotoliul de primar al oraşului Simeria. De unde se vede că nu e chiar aşa de rău să te excludă din PSD, deoarece în scurt timp, primeşti oferte extrem de tentante. Întrebat despre această problemă, Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara, a confirmat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că i-a propus lui Rîşteiu să preia funcţia de prefect, aceasta fiind, deocamdată, singura propunere pentru respectivul post. „E adevărat, i-am propus lui Emil Rîşteiu să preia funcţia de prefect. Astfel, am fi rezolvat două probleme. USL câştiga la Simeria postul de primar, iar Emil Rîşteiu, care nu mai este membru de partid,  ar fi fost numit pe acest post”, a declarat Nistor.

Postul revine social-democraţilor

Contactat de MESAGERUL HUNEDOREAN, edilul şef din Băcia a afirmat că nu a acceptat oferta foştilor colegi de partid. „Odată ce am fost dat afară din partid, drumurile noastre sunt diferite. Voi candida la postul de primar al oraşului Simeria, nu pot să-mi dezamăgesc echipa cu care am pornit în această campanie”, a declarat Rîşteiu.
La rândul său, senatorul Cosmin Nicula ne-a declarat: „nu vrem să politizăm funcţia de prefect. Emil Rîşteiu putea fi o variantă bună pentru postul respectiv. Dacă a refuzat propunerea PSD, înseamnă că vrea să fie primar la Simeria. Postul de prefect al judeţului Hunedoara revine social-democraţilor”.

18 comentarii la „Primarul din Băcia refuză postul de prefect

  • Simeria nu are nevoie de „vinituri”, ar fi bine sa accepte postul de prefect pentru ca oricum nu o sa ajunga primar la Simeria. Pe linga faptul ca nu cunoaste problemele Simeriei mai are si un mare handicap s-a inconjurat de oamneni de nimic (Babut Vasile, Adi Todor, Irimie Nicolae, Dugaci Daniel). Sa ajute Dumnezeu sa castige cel mai bun!

  • cel mai bun prefect de la psd a fost doctorul samoilescu. din pacate l-ati mazilit si nu cred ca ar mai vrea sa auda vreodata de vreo functie . ce ati patit , nu mai aveti oameni competenti de recurgeti la primarei de comune ?!

  • Bine ca noul prefect este de la PSD ,pentru ca in acest mod va impiedica hotia pusa la cale de Mircea Ion Molot, in cardasie cu UDMR ,concesionarea castelului Huniazilor pe 99 de ani in favoarea lui Mircea Ion Molot,nu-i ajunge cat a furat mai vrea sa fure si castelul.

  • Ma intreb de ce nu a stat el primar la comuna…ce ii trebuie d-lui Risteiu sa fie primar la Simeria, nu isi da seama ca una ii sa administrezi o comuna si una e sa administrezi un oras, trebuia sa stea acolo si sa isi vada de treaba.Sansele sunt mici sa castige primaria.
    Tineretul din Simeria nu va vota Emil Risteiu, meritam pe altcineva.

  • Si femeia de serviciu de la prefectura-tot „oracolul de la Soimus”, propune ????

  • @Horea: cam ce varsta ai ca esti tare bine calificat?! Chiar daca nu crede lumea ce spui, ceva, ceva tot ramane.

  • Mircea Molot dupa ce a facut parcare la Sarmisegetuza ,ca sa poata sa mearga el cu masina pana in cetatea lui Decebal ,acum vrea sa ne fure si istoria ,nu iti ajunge pitic nebun ca ai dat ordin ca un zid antic sa fie daramat cu buldozerul ,mai vrei acum sa pui gheara si pe castelul Corvinilor , banditule.

  • Turnatorul la Securitate Mircea Molot este baron local ,el crede ca este normal ca un baron local sa locuiasca in castelul Hunedoara , in care au locuit Iancu de Hunedoara si Matei Corvin ,nu-i ajung cele peste 35 de case si vile,acum vrea un castel baronul Molot.

  • JOS CIOCOIU ,JOS STRIGOIU SECURIST ,MIRCEA IOAN MOLOT.

  • Un prefect serios ii trebuie cu siguranta judetului Hunedoara. Oricum aceasta calitate nu o are domnul Risteiu. In plus nici profilul profesional nu-l califica pentru ocuparea acestei functii. Iar cu limba romana si modul de exprimare are serioase dificultati. Acestea nu-l recomanda nici pentru primar de comuna, cu atit mai putin pentru primar de oras, iar pentru prefect… nici nu poate fi vorba.

  • pacat ca a refuzat oferta asta …era un foarte bine pentru toata lumea

  • Ionel, oare nu esti tu Emil Risteiu ? „era un foarte bine” !? Cam asa se exprima primarul de Bacia? Sau Prefectul? Rusine!!!!!!!!!!!!!

  • Emil Risteiu PRIMAR LA SIMERIA! Merita!Daca a refuzat postul de prefect pentru a veni primar este intr-adevar un OM!

  • Risteiu nu are ce cauta la Simeria. E un om razbunator, avid dupa putere, bani si oamnei care sa ii spuna „sa traiti sefu”, „aveti dreptate sefu”. Sa isi ia gandul de la Primaria Simeria. Nu are nici o sansa. Simeria are nevoie de un om adevarat, inteligent, care sa cunoasca adevaratele probleme si care sa faca tot ce poate pentru a le rezolva. Acesta este Adrian Florin BOZDOG, singurul capabil sa administreze orasul Simeria. Dupa alegerile din 3 iunie o sa regrete ca nu aacceptat postul de prefect. Exista o vorba romaneasca adevarata „fiecare pasare pe limba ei piere”.

  • dupa 12 ani de Administratie Publica cred ca EMIL RASTEIU este pregatit sa fie primar la SIMERIA.
    Bozdog nu are nimic decat ca a fost propus de baronul MOLOT.iar pdl-istul Hritac este…pdl-ist.

  • Ce naiba o administrat el Risteiu atatia ani,Bacia!!
    Nici o sansa pentru castig datorita oamenilor de pe langa el…mi-e sila.Mai bine Bozdog decat Risteiu, da si el are pe langa el cativa oameni gen Vivi care il duce in cap, mai ales dupa ce am citit pe facebook un ziar numit Cronica Simeriei…vai, vai.
    Masina inscrisa pe Clubul Sportiv din Simeria, rabla de Ford.

  • Panfutie!!!încă mai stai preşedinte de judeţ la PSD??? acum văd că te apucaşi de pus prefecţi!!! …ai dat oamenii buni din PSD, deoparte şi ai pus scursurile tale în posturi pe care vrei să le controlezi!!! ..vezi că te aşteaptă Ponta la cotitură!!! ţi-am mai spus , nu duce PSD-ul în cap, limbă de lemn, ce eşti!!! ..A început campania, iar vii în genunchi să ceri votul??? Nu ţi-l mai dăm că cine ştie ce alianţe mai faci după vot!!!??? Cu Moloţ în echipă faci -30% voturi!!! Tu crezi că suntem proştii tăi??!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura