ActualitateFlash

Primarul Devei, aleşii locali şi directorii din primărie, în vizită de lucru la Oradea. Primăria Oradea, model pentru Primăria Deva

Sorina Popa

Vineri, primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a organizat o vizită de lucru la Primăria Oradea. Au făcut deplasarea consilieri locali, şefi ai direcţiilor din primărie, jurnalişti. Scopul a fost acela de a vedea cum funcţionează Primăria Oradea, condusă de primarul liberal Ilie Bolojan, una dintre cele mai performante asemenea instituţii.

Strategie coerentă de dezvoltare a oraşului
Bolojan a fost la Deva în campania electorală pentru alegerile la Primăria Deva şi a dezvăluit cum se lucrează acolo. Cu acel mall de servicii, unde angajaţii au o cameră video pe birou, fiind înregistrată întreaga activitate în relaţia funcţionar-cetăţean. Primarul nostru, Florin Oancea, vrea să implementeze şi la Deva sistemul respectiv.
“Avem în municipiul nostru 200.000 locuitori. Un buget de 70 milioane de euro, venituri proprii, din care peste jumătate din impozitul pe venit. Oradea are nişte probleme aparte faţă de alte municipii. Suntem singurul mare oraş în care toate spitalele sunt administrate de primărie. Există o singură autoritate care coodonează sistemul sanitar. Sunt peste 3.000 de angajaţi la cele trei spitale. Compania de apă nu este la Consiliul Judeţean, ci la Primăria Oradea. În plus, avem 63.000 de apartamente de bloc racordate la sistemul centralizat de termoficare. Cu 5.000 de oameni care trebuie să livreze servicii de calitate pentru oraş. Ca să reducem câteva posturi auxiliare la Poliţia Locală, de la 1 ianuarie, structura este introdusă în aparatul instituţiei. Direcţiile din primărie sunt conduse de directori experimentaţi. Pe unii i-am găsit aici. Un personal stabil, profesionist. Am avut câteva direcţii importante pentru oraş în aceşti ani. În anii 1990-2000 a fost o cădere economică pentru Oradea. Şi a trebuit să industrializăm din nou oraşul. Acum avem un volum important de investiţii, în general străine. A doua direcţie a fost infrastructura grea. Jumătate din traficul rutier care merge către Ungaria trecea prin Oradea. De aceea, am construit o centură de ocolire a oraşului, de 16,5 kilometri cu patru benzi. Apoi, s-a lucrat mult pentru poduri. Am construit în trei ani, trei poduri noi peste Crişul Repede. O altă direcţie a fost să extindem reţelele de utilităţi. Am reabilitat sistemul de termoficare, un lucru extrem de important”, a spus primarul Ilie Bolojan.

Proprietarii, ajutaţi să refacă faţadele clădirilor
„Lucrările în zona Centrului istoric, reabilitarea pieţelor, extinderea zonelor pietonale, reabilitarea faţadelor a fost un alt obiectiv al nostru. Dacă proprietarii nu-şi reabilitează faţadele clădirilor din centru, supraimpozităm cu 500 la sută aceste imobile, amendăm în cazul în care cad bucăţi din faţadă. Realizăm proiectele tehnice gratuit, astfel ca să putem controla reabilitarea faţadelor. Acordăm împrumuturi pentru refacerea faţadelor din centru, 100 la sută, banii se rambursează în cinci ani, şi nu percepem dobândă. După ce s-a terminat reabilitarea, proprietarii nu mai plătesc impozit pe clădiri timp de cinci ani de zile. Ţinta ar fi ca în 2019 toate clădirile din centru să fie refăcute.
Am construit un Aqua Park, o companie a oraşului îl administrează. Au fost vândute 500.000 de bilete anul trecut la Aqua Park. Avem Cetatea, Sinagoga evreiască am preluat-o de la comunitatea evreiască şi am transformat-o în galerie de artă. Avem un imobil, unde vom face un muzeu Art Nouveau. În primul sediu al Lojei Masonice, vom face muzeul Masoneriei. Într-o altă sinagogă vom realiza muzeul evreilor. În perioada interbelică au fost peste 30.000 de evrei la Oradea. Astăzi mai trăiesc în oraş 300 de evrei”, a declarat primarul Oradei, Ilie Bolojan.

„Am luat decizii corecte”
„Sunt convins că a fost o vizită fructuoasă, aici, la Oradea. Am fost în primărie şi am văzut cum este organizată. Este o administraţie, pe care eu, la primul mandat de primar, am luat-o ca model. Vreau ca multe dintre proiectele de aici să fie preluate la Deva. Nu putem prelua modelul în integralitate, dar cu siguranţă, modul de lucru, serviciile, le putem aplica mult mai uşor. La Oradea, au fost adaptate proiecte din străinătate.
Deciziile pe care le-am luat în prima lună din mandat au fost corecte. La Primăria Oradea sunt 700 de angajaţi şi o populaţie de 200.000 de locuitori. La Deva, cu o populaţie de 50.000 de locuitori, avem 900 de angajaţi în primărie. Vreau ca la Deva să avem o relaţie bună între funcţionari-cetăţean. Mulţi deveni nu sunt mulţumiţi de această relaţie. Am invitat la Oradea, pe toţi consilierii locali, şefii de direcţii. Toţi au fost încântaţi de mall-ul de servicii de la Primăria Oradea. Vom face şi la Primăria Deva un asemenea mall de servicii, unde devenii să-şi plătească taxele şi impozitele şi facturile la utilităţi”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

One thought on “Primarul Devei, aleşii locali şi directorii din primărie, în vizită de lucru la Oradea. Primăria Oradea, model pentru Primăria Deva

  • O miscare ce tradeaza un management neperformant al primarului.
    Sa pleci cu o intreaga turma dupa tine, inseamna ca nu poti performa in nici un domeniu. Iar sa te bazezi chiar si pe consilieri de la alte partide , e chiar hazliu….Ma intreb daca nu era mai bine sa le dea cate un extemporal !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura