FlashPolitica si administratie

Primarul Dan Bobouţanu a semnat un contract de 50 de milioane de euro

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu (foto), a semnat astăzi contractul pentru Acordul Cadru 2, care vizează Reabilitarea sistemului rutier din municipiul Hunedoara. Acordul Cadru 2 prevede reabilitarea a 114 străzi din municipiul Hunedoara şi satele aparţinătoare, şi a unui număr de 319 drumuri vicinale. Licitaţia a fost câştigată de asocierea de firme formată din: S.C. Drum Concept S.R.L. (lider de asociere), S.C. Proactiv S.R.L., S.C. Tancrad S.R.L., S.C. Kentel Design S.R.L.

Valoarea totală a proiectului este de peste 50 de milioane de euro (243.487.552, 54 lei). Acordul Cadru 2 se va întinde pe o perioadă de patru ani. „Astăzi (n.r.-ieri) am semnat unul dintre cele mai importante proiecte implementate vreodată în municipiul Hunedoara. Este vorba de sute de străzi care urmează să fie reabilitate sau, după caz, modernizate. Multe sunt din localităţile aparţinătoare. Vorbim de străzi care nu au mai fost reabilitate de peste 40 de ani, sau care nu au fost modernizate niciodată”, a declarat Dan Bobouţanu.
În perioada următoare, urmează împărţirea pe subsecvente, proiectarea şi execuţia propriu-zisă. Primul Acord Cadru a fost semnat în anul 2010, iar prin acesta au fost reabilitate şi modernizate aproximativ 18 la sută din totalul de străzi de pe raza municipiului Hunedoara. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura