FlashPolitica si administratie

Primãriile hunedorene, blocate financiar

Sorina Popa

Majoritatea primăriilor hunedorene riscă să se blocheze din punct de vedere financiar, după ce o măsură luată de Guvernul Ponta a pus autorităţile locale în situaţia să nu fie în stare să-şi plătească nici măcar salariaţii. Lucrul acesta se întâmplă cam de o lună încoace, situaţia fiind extrem de gravă. Primarii s-au trezit, astfel, în ipostaza în care sunt nevoiţi să recurgă la tot felul de soluţii, astfel încât să se descurce şi cu plata salariilor, dar şi să-şi continue lucrările de investiţii, acolo unde există.

„Ne descurcăm foarte greu”

Potrivit articolului 49 din Legea 273/2006, primăriile trebuie să-şi achite în fiecare lună, cel puţin cinci la sută din arieratele (n.r.-facturi neplătite mai mult de 90 de zile) înregistrate. Dacă nu se achită suma respectivă, autorităţile locale nu mai pot face nici o plată, nici chiar a lefurilor. Iar pentru primarii noi, lucrurile stau şi mai prost, pentru că trebuie să plătească facturile celor care au ocupat funcţia înaintea lor.
„La Primăria Hunedoara, am găsit facturi neachitate şi din anul 2008. Prin introducerea acestei măsuri, suntem nevoiţi, în fiecare lună, să achităm sume mari, într-un timp extrem de scurt. Ne descurcăm foarte greu în aceste condiţii. Practic, nu mai putem angaja nici o cheltuială nouă”, a declarat edilul şef al municipiului Hunedoara, Viorel Arion. Primăria Hunedoara are arierate de peste 23 milioane de lei.

„Suferă oameni nevinovaţi”

La rândul său, primarul comunei Şoimuş, Mihai Irimie, susţine că „din cauza acestei noi măsuri, suntem blocaţi financiar, deoarece banii pe care îi aveam stabiliţi până la sfârşitul anului pentru plata salariilor şi ca să supravieţuim trebuie să-i dăm pe facturi, la arierate. Primăriile cu datorii mari sunt într-o situaţie disperată, în aceste condiţii. Eu am găsit la primărie datoriile respective, nu le-am făcut eu. Iar acum, suferă oamenii din comună, pentru că banii primăriei au fost prost gestionaţi de fosta conducere a instituţiei”.
Primarul comunei Zam, Sorin Nistor, a declarat că măsura respectivă este una aberantă. „Cei de dinainte nu trebuiau să angajeze lucrări, dacă ştiau că nu le pot şi achita. Dar, cu ce sunt de vină angajaţii, ca să nu-şi primească salariile, pentru ca primăria să plătească facturile vechi?”, a declarat edilul şef din Zam.

2 comentarii la „Primãriile hunedorene, blocate financiar

  • Din 2008 nimic nimic ?? :)) Oare cine a fost la guvernare ? :))

  • Vina Guvernului este ca nu a gasit legi care sa si fie aplicate si care sa oblige Primariile sa faca platile la timp.Pentru asta trebuia sa avem un edil la HUNEDOARA,care sa fie un bun gospodar si pe care sa-l preocupe bunul mers al orasului,nu niste hoti ordinari,PNL-isti d-le Nicolae!!!!HOTI, HOTI, HOTI !!!!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura