Politica si administratie

Primar nou, proiecte noi la Sarmizegetusa

Magdalena Şerban

Comunele mici, cu buget pe măsură, nu au nici o şansă de dezvoltare, dacă reprezentanţii administraţiei locale nu ştiu să profite de oportunităţile de finanţare pe care Uniunea Europeană sau Guvernul României le scot la rampă. Sarmizegetusa se află însă printre exemplele de ,,aşa da”.

Bani guvernamentali pentru apă-canal şi iluminat public
„Am depus prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) două proiecte. Primul este destinat introducerii reţelelor de apă şi canal în satele Păucineşti şi Zeicani şi are o valoare de circa 2,3 milioane de euro. Racordurile şi branşamentele au fost incluse în acest program. De asemenea, vom avea de asigurat o cotă de finanţare pentru cheltuielile catalogate a fi neeligibile. Pentru partea de canalizare, ne va deservi staţia de epurare de la Haţeg, iar alimentarea cu apă se va face din staţia de captare şi tratare pe care o avem în localitatea Hobiţa-Grădişte şi care deserveşte satele Hobiţa, Breazova şi Sarmizegetusa. Reţeaua este operaţională, fiind predată către Apa Prod. Şi ei vor veni cu o conductă separată, fiind foarte bine să existe o rezervă, în caz de forţă majoră. Al doilea proiect are ca obiectiv modernizarea iluminatului public prin înlocuirea vechilor lămpi cu unele economice, pe bază de LED. Valoarea totală estimată este de aproximativ 144.000 de lei”, a precizat Adrian Claudiu Mihai Cordoş (medalion), primarul din Sarmizegetusa, aflat la primul său mandat.

AFIR-ul, un alt colac de salvare
Şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) se află pe lista posibilelor surse de finanţare pentru alte investiţii pe care administraţia locală vrea să le demareze. Printr-un proiect integrat, se vizează modernizarea căminului cultural din Sarmizegetusa în vederea autorizării ISU, precum şi modernizarea şi dotarea lăcaşurilor culturale din Zeicani şi Păucineşti. „Pentru căminul cultural din satul centru trebuie să ne încadrăm într-un normativ, respectând anumite cerinţe care se impun pentru obţinerea de autorizaţii. Deşi a fost renovat în anii trecuţi, nu se pretează la standardele legale în vigoare. Lucrările semnifică înlocuirea actualului rigips, montarea unor detectoare de fum, adaptarea geamurilor pentru situaţiile de urgenţă, hidranţi mai mari şi multe altele. Valoarea la care se ridică totul e de circa 150.000 de euro. Celelalte două cămine culturale, de la Zeicani (130.000 de euro) şi Păucineşti (130.000 de euro), mai trebuie să beneficieze, pe lângă lucrările de modernizare (înlocuire acoperiş, schimbare tâmplărie, zugrăveli, amenajare grupuri sanitare etc.), şi de dotarea spaţiilor de bucătărie. La Zeicani trebuie consolidată fundaţia, fiind o clădire veche. Cele două centrale termice de la Sarmizegetusa ne dorim să le înlocuim cu unele cu tiraj normal, natural, deoarece actualele funcţionează pe bază de lemn uscat şi nu prea dispunem de aşa ceva. Pentru Zeicani şi Păucineşti vom achiziţiona centrale noi, aici încălzirea făcându-se cu ajutorul sobelor de teracotă. Avem punctaj bun la proiect şi ne încadrăm în acel prag maxim de 500.000 de euro, oferit de axa de finanţare”, a mai spus primarul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura