Sport

Prima victorie, din a doua încercare

11 x 2 victor roscaCiprian Marinuţ

FC Hunedoara a câştigat cu 6-1 (2-1) amicalul cu Frontiera Curtici (Liga a IV-a Arad), disputat sâmbătă, pe Stadionul „Michael Klein”, după ce miercurea trecută pierduse, scor 0-3, primul meci test al verii cu Naţional Sebiş.
La al doilea meci sub comanda antrenorului Victor Roşca (foto), „alb-albaştrii” s-au impus la scor de tenis, 6-1 (2-1) în faţa modestei formaţii Frontiera Curtici, clasată pe locul nouă în ediţia trecută a Ligii a IV-a Arad. Atacantul Iulian Tecsi a fost omul primei reprize, prin dubla care a stabilit scorul la pauză la 2-1, în urma unui joc controlat de hunedoreni. Formaţia din judeţul Arad a fost la podea în repriza secundă, iar FC Hunedoara a marcat patru goluri consecutive fără să primească nici unul, prin Ionescu, Gheară, Rahovean şi Bloj, iar scorul final a fost 6-1.
În prima repriză, antrenorul Victor Roşca a aliniat la start o formulă de echipă cu: Ciubotariu – C. Creciunesc, Opîrlescu, Ciucurescu, F. Olariu – Sandu Remus, Văcaru, D. Creciunesc, M. Olariu – Ursachi, Tecsi. Cei 11 au lăsat locul după pauză lui Raţ – Butnariu, Ciumaşu, Mercurean, Gheară, Ionicescu, Marina, Rahovean, Bloj, Grigore, iar pe final a intrat şi Scorobete.
FC Hunedoara va susţine primul joc oficial al noului sezon 2015-2016 miercuri, 15 iulie, de la ora 17.30, în primul tur al Cupei României. Hunedorenii vor juca, în deplasare, la Crăciuneşti, cu Şoimul Băiţa, deţinătoarea trofeului „Cupa României”, la nivel judeţean. Imediat după meciul din competiţia surprizelor, „alb-albaştrii” vor intra într-un cantonament care se va desfăşura pe plan local, la Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura