Prezent în campanie electorală la Hunedoara, Traian Băsescu a declarat: „Exclud o colaborare cu PSD pentru guvernare”

4 decembrie 2016 | Adauga un comentariu | Publicat in: Electorale, Flash

05-basescu-miting1Natalia Bumbac

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, s-a aflat sâmbătă, 3 decembrie, în municipiul Hunedoara, unde a avut o întâlnire cu membrii şi simpatizanţii partidului, organizând şi o conferinţă de presă.
Ocazie cu care, fostul şef al statului, candidat la alegerile generale pentru un mandat de senator, le-a promis alegătorilor că partidul pe care-l conduce va face parte din viitorul Guvern al României. Totodată, Traian Băsescu a reiterat faptul că exclude o colaborare cu PSD-ul pentru o potenţială formulă de guvernare, fără să dea numele altor partide cu care ar prefera să se alieze. Acesta a spus că motivele pentru care exclude colaborarea cu social-democraţii ţin de „istorie şi de viitor”.
Fostul preşedinte a mai vorbit şi despre politica energetică a României, subliniind că el este adeptul independenţei energetice a statului. Acesta a afirmat că unităţile de producţie de energie din judeţul Hunedoara, respectiv termocentralele Paroşeni şi Mintia, trebuie menţinute în funcţiune, ca parte a sistemului energetic naţional. Acest lucru fiind necesar, chiar dacă preţul de producţie a energiei pe bază de huilă este mai mare, comparativ cu preţurile la care produc curentul unităţile hidroenergetice sau nucleare.
Traian Băsescu a criticat Guvernul tehnocrat, numindu-l „antinaţional”, prin politicile pe care le-a promovat la acest capitol. Fostul şef al statului a argumentat acest fapt prin trimiterea în insolvenţă a producătorilor de energie pe bază de cărbune, dar şi pentru decizia tehnocraţilor de a importa Uraniu pentru centrala nucleară de la Cernavodă, deşi există mine de uraniu funcţionale în ţară. În concluzie, Traian Băsescu a afirmat că atât el, cât şi PMP, vor susţine menţinerea în funcţiune a unităţilor energetice pe bază de huilă, arătând că şi state precum Germania produc energie pe bază de cărbune, dispunând de o tehnologie modernă, care ar trebui implementată şi în cazul termocentralelor din judeţ.

(Comandat: PMP Hunedoara; Executat: Media Hunedoreană SRL Deva; CUI AEP mandatar financiar 11160002)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Se caută… noduri în papură la A.D.E. Hunedoara

Detaşările de personal la Agenţia de Dezvoltare Economico-Socială Hunedoara au stârnit „interesul” unui consilier judeţean, care a cerut o informare...

Carmen Hărău: Primarul Hunedoarei să probeze cu acte acuzaţiile din campania la locale!

Deputatul PNL de Hunedoara, Carmen Hărău (foto), candidat pentru un post de senator la alegerile din 11 decembrie 2016, a...

Aplicaţia săptămânii: Christmas!! Countdown to Santa

Crăciunul se apropie cu paşi repezi, iar cei de la Gourmet Pixel ltd au creat o aplicaţie care vă afişează...

Închide