Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean a fost declarat incompatibil. Decizia este definitivã. Adio, Moloţ!

Natalia Bumbac03 Molot Conferita PNL

După lovitura dură aplicată preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara de către procurorii DNA prin începerea împotriva sa a urmăririi penale într-un dosar de corupţie, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) i-au aplicat ieri lovitura finală. Aceştia au respins recursul lui Mircea Moloţ cu privire la decizia de incompatibilitate dată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), iar sentinţa este definitivă şi irevocabilă. Ca urmare, se poate spune că „epoca Moloţ“ din fruntea CJ Hunedoara s-a încheiat, după ce acesta a condus timp de 10 ani instituţia. Declararea lui Moloţ ca incompatibil presupune pierderea funcţiilor pe care le deţine în prezent, dar şi interdicţia de a candida în funcţii publice în următorii trei ani.
Prefectul va semna ordinul de demitere  
Urmează o perioadă în care sentinţa definitivă pronunţată de ÎCCJ îşi va produce efectele, existând două variante prin care Moloţ va pleca din fruntea CJ Hunedoara. Fie îşi va depune demisia, fie va aştepta ordinul de încetare a mandatului emis de Prefectura Hunedoara, aşa cum prevede legea.
„Aşteptăm să ni se comunice decizia finală prin care preşedintele suspendat al CJ Hunedoara a fost declarat incompatibil, după care voi semna ordinul de încetare a mandatului de preşedinte înainte de termen. Mai apoi, Guvernul va stabili când vor fi organizate alegeri anticipate pentru postul rămas liber de la conducerea CJ Hunedoara”, a afirmat Sorin Vasilescu, prefectul judeţului Hunedoara.
Doi ani de procese – un singur rezultat
Totul a început în luna mai 2012, atunci când ANI a anunţat printr-un comunicat rezultatul evaluării cu privire la încălcarea de către Mircea Moloţ a regimului juridic al incompatibilităţilor. Moloţ a fost declarat în stare de incompatibilitate de către ANI, pentru că în perioada 26 septembrie 2008 – 30 ianuarie 2009 a deţinut simultan funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara şi de preşedinte al Adunării Generale a Acţionarilor de la S.C. Drumuri şi Poduri S.A. Deva, firmă ce se afla în subordinea CJ Hunedoara şi care în cele din urmă a fost băgată în faliment. În termen de 15 zile, Moloţ a atacat la Curtea de Apel Alba Iulia verdictul dat de ANI, unde a pierdut, sentinţa fiind pronunţată în 20 februarie 2013. A urmat recursul la ÎCCJ, care s-a desfăşurat în 12 termene, al 13-lea fiind cel de ieri, când a fost dată sentinţa definitivă. După ce a formulat recursul la ÎCCJ, Moloţ a mai reuşit să amâne aproape doi ani pronunţarea unei sentinţe finale, solicitând mai multe termene de amânare a judecăţii dar şi prin două încercări de a recuza completul de judecată.
Cere permisiunea să părăsească domiciliul
Astăzi, la Curtea de Apel Timişoara va avea un nou termen recursul formulat de Moloţ faţă de un alt verdict dat de ANI, prin care a fost declarat în conflict de interese. Tot astăzi, la Tribunalul Alba se va judeca o cerere formulată de Moloţ, prin care a solicitat magistraţilor permisiunea de a părăsi domiciliul. Preşedintele suspendat al CJ Hunedoara se află în a doua lună de arest la domiciliu pentru acuzaţiile aduse de procurori într-un dosar de corupţie. Potrivit obligaţiilor impuse de magistraţi în cazul arestului la domiciliu, Moloţ nu poate părăsi locuinţa fără acordul organelor judiciare.
Se pregătesc de alegeri anticipate
Iată ce au declarat, la cald, imediat după aflarea deciziei Curţii Supreme, doi dintre politicienii hunedoreni.
Bogdan Ţîmpău, preşedinte interimar al PNL Hunedoara: „Vom face o şedinţă a Biroului Politic Judeţean şi vom analiza situaţia. Nu se pune problema excluderii lui Mircea Moloţ din partid. Există o comisie paritară la nivelul judeţului, împreună cu PDL, care va decide cine va candida la alegerile parţiale care vor fi organizate după vacantarea postului de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara. Cine se va clasa mai bine în această competiţie, va fi declarat candidat al nostru, pentru funcţia respectivă”.
Emil Rîşteiu, secretar general al organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD: „Ne vom adapta situaţiei apărute. Este clar că organizaţia judeţeană a PSD este pregătită, ca de fiecare dată, pentru lupta politică. Dacă vor fi alegeri anticipate pentru şefia Consiliului Judeţean, suntem pregătiţi”.

One thought on “Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean a fost declarat incompatibil. Decizia este definitivã. Adio, Moloţ!

  • 22 ianuarie 2015 la 11:23
    Permalink

    Iata a venit ziua dreptatii, momentul in care CJ Hunedoara va putea intra pe fagas normal. Situatia lui Purcel nu este un motiv de bucurie pentru mine caci este nepotrivit sa te bucuri de necazului lui ca om. Nici de compatimit nu-l pot compatimi deoarece si-a facut totul cu mana lui. Cu toate acestea ii doresc sanatate si putere sa treaca peste acest necaz in plan uman.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Proiectul Ara de la Google

Proiectul telefonului modular dezvoltat de compania Google a intrat în linie dreaptă, urmând a fi lansat într-un program pilot în...

Bulina neagră 21.01.2015

Cristian Litera, interlop din Deva

Bulina albă 21.01.2015

Alexandra Marcu, alpinistă de 17 ani din Deva

Închide