ActualitateFlash

Preotul Necula: Nu cred că Arsenie Boca va fi mutat în Catedrala Mântuirii Neamului

02 boca

Preotul Constantin Necula, consilier misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului, profesor universitar la Facultatea de Teologie din Sibiu, a declarat că nu crede că trupul părintelui Arsenie Boca va fi mutat la Bucureşti, în Catedrala Mântuirii Neamului, infirmând astfel zvonuri care arătau contrariul.
„Eu nu cred că va fi mutat, eu cred că, deocamdată, părintele Arsenie Boca va fi acolo, străjer al ortodoxiei transilvane“, a spus preotul Constantin Necula, despre o posibilă mutare a trupului părintelui Arsenie Boca, de la Mănăstirea Prislop, la Catedrala Mântuirii Neamului din Bucureşti.
Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, spunea, în urmă cu un an, că Biserica Ortodoxă Română nu se opune canonizării părintelui Arsenie Boca, cel supranumit de credincioşi „Sfântul Ardealului“. Mai mult, mitropolitul Ardealului mărturisea că „ar fi cel mai fericit om din lume să poată să semneze şi el pe actul de canonizare“. ÎPS Laurenţiu recunoştea chiar, că întâlnirile sale cu părintele Arsenie Boca au fost „providenţiale“. Părintele Arsenie Boca este îngropat la Mănăstirea Prislop, loc de pelerinaj pentru foarte mulţi creştini. (AGERPRES)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura