Categories: Comunitate

Premiu naţional pentru micuţii hunedoreni

La finalul săptămânii trecute, a avut loc Festivalul naţional FIRST Remote HUB în cadrul FIRST LEGO League Explore, eveni­ment desfăşurat online. Au fost 20 echipe înscrise la nivel naţional.
Din judeţul Hunedoara singura care a participat a fost echipa Alphabot Junior, de la Liceul Tehnologic „Matei Corvin” – Şcoa­la Gimnazială nr. 6, coordonată de învă­ţătorul Tiberiu Dîscă. Deşi au fost cei mai micuţi par­ticipanţi, toţi copiii fiind de clasă pre­gă­titoare, echipa a reuşit să obţină premiul pentru cel mai bun poster. Pe lângă vârsta elevilor, pandemia a făcut mai dificilă co­la­borarea, cel puţin în prima parte a pre­gătirilor totul desfăşurându-se online.
Echipa, alcătuită din Matei Tirian, Ianis Ilyes, Tudor Baciu, Andrei Radoni, Mihai Măr­ginean, Darrin Cicea şi Tudor Vasile, a prezentat ideile unor jocuri în parc. Aceste jocuri au fost sugestiv prezentate cu aju­torul pieselor Lego şi a unui robot EV3.
„În afara celor menţionaţi, şi alţi copii din clasă au participat cu piesele lor de Lego. A fost o colaborare frumoasă, mai întâi online şi apoi ne-am putut întâlni fizic. Mulţumim tuturor copiilor şi părinţilor implicaţi! Mul­ţu­mim şi conducerii şcolii, în special direc­torului Claudiu Voinia, pentru susţinere! Iar ogranizatorii au fost de excepţie, reuşind să facă această competiţie la fel de atră­gătoare şi în varianta online” – a afirmat coordonatorul echipei.
„Din această provocare am învăţat cât de bine este să lucrăm în echipă şi cât de plăcut este să vezi cum fiecare vine cu idei noi. Chiar dacă a fost pandemie, ne-am întâl­nit doi câte doi în parc, sau am colaborat online şi tot am reuşit să facem proiectul. Când nu ne-a reuşit ceva, am învăţat să nu dăm vina unii pe alţii, ci să lucrăm împreună până vom reuşi. Am primit ajutor şi de la alţi colegi, ceea ce ne-a ajutat să finalizăm. Suntem sătui de ca­lcu­latoare, vrem să venim la şcoală şi vrem să ne jucăm în aer liber!” – a fost mesajul copiilor. (Alexandru Mic)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e dragoste mare între un personaj de la noi și o…

16 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că a convins cu talentul său de antrenor, fiindu-i…

16 ore ago

Bulina neagră

Vasile R., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală…

16 ore ago

Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor: Votați-l pe Iulius Bedea! Votați-l pe Iulius, un om devotat orașului și cetățenilor

Ieri, președintele social-democraților hu­nedoreni, Laurențiu Nistor și primarul din Simeria, Iulius Bedea, au susținut o…

16 ore ago

Aveți grijă ce plăți faceți pe internet! O hunedoreancă a rămas fără banii din contul fetiței sale

Una dintre fiicele femeii din muni­cipiul Hunedoara a făcut o plată în valoare de 9…

16 ore ago

Învinuită de distrugere. Supărată că a pierdut, o femeie a făcut zob un aparat de păcănele

Femeia din Simeria, amatoare de jo­curi de noroc, și-a folosit poșeta drept armă în lupta…

16 ore ago