Categories: Sport

Premii din cărbune pentru campionii de enduro

Ciprian Marinuţ

Motocicliştii care au urcat pe podium la etapa finală a Campionatului Naţional de Enduro, competiţie desfăşurată în weekend, în zona Lupeni-Straja, au obţinut premii mai puţin obişnuite, create din lemn şi cărbune de mină.

 
Concursul de la Lupeni a pus punct sezonului 2011 şi a desemnat campionii acestui an la fiecare clasă. Cei mai buni „îmblânzitori” de motoare pe traseu montan în 2011 s-au dovedit a fi Marton Szilveszer (clasa E1), Ervin Kovacs (clasa E2) şi Paul Frăţilă (clasa E3). Mani Gyeneş, pilotul Vectra Racing, nu a putut participa la toate etapele campionatului naţional, pentru că aleargă în Campionatul Mondial de Rally Raid, rămânând astfel fără titlul de campion pe plan intern. „Am dorit ca sportivii să plece de la noi cu o amintire frumoasă, în tradiţia locurilor. De aceea, în locul obişnuitelor cupe, i-am răsplătit cu obiecte de artizanat. Ele au fost create din cărbuni din mina Lupeni, încastraţi în roţi miniaturale de enduro, confecţionate din lemn”, a spus Sorin Sandu, din partea clubului organizator, Comexim R Lupeni. Concurenţii au avut de parcurs 120 de kilometri în fiecare din cele două zile de concurs, coborând din Staţiunea Straja în municipiul Lupeni, pentru proba specială de motocros, pentru a se lupta apoi cu speciala de enduro.

„Sosolina”, bronz la Clasa E1
Petroşăneanca Sorina Sandu (Sosolina) (foto), prima româncă în Campionatul Mondial de Enduro, a evoluat practic la ea acasă, reuşind să se claseze pe locul trei la clasa E1, dar şi să obţină al cincilea timp dintre toţi concurenţii pe speciala de motocros. Noua campioană naţională la fete este chiar sportiva cu care Sorina a făcut echipă la Red Bull Romaniacs, Andreea Goga. Originară din Râşnov şi legitimată la clubul Vectra Racing, Andreea a fost victima unei accidentări, fracturându-şi două coaste, dar chiar şi aşa, ea nu a ezitat să urce pe podium, în aplauzele motocicliştilor prezenţi la competiţie, pentru a-şi ridica premiul.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că un per­sonaj din zonă s-a îm­prietenit cu alt per­so­naj,…

2 ore ago

Bulina albă

Silviu Nan, primarul comunei Gurasada Pentru că este deschis noilor investiții în comuna pe care…

2 ore ago

Bulina neagră

D.F., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

2 ore ago

Bătăuș „altoit” bine cu coada de la mop

O femeie din Vulcan, sătulă de certurile și bătăile consortului, a cerut autorităților protecție. La…

2 ore ago

Interlopii care au furat două seifuri, condamnați definitiv

Curtea de Apel Craiova a respins a­pelul formulat de unul dintre cei trei inculpați din…

2 ore ago