Să moară și capra vecinului! După acest principiu se guvernează o organizație de partid din regiunea lămpașelor. Cică un membru de partid, tras pe linie moartă, face și desface numai pentru ca și șeful actual să o pățească. Bârfitorii susțin că omul e plin de supărări și frustrări, așa că și-ar dori ca organizația pe care a avut-o în mâini, dar pe care a făcut-o praf, să nu mai existe cu totul. Cârcotașii spun că lucrează cu toată determinarea la sabotaj, iar șefii lui de la județ se fac că nu aud și nu văd. Motivul ar fi legat de faptul că nu prea mai au mulți fani activi în zonă sau, poate, nu mai au deloc.
Gura bate curul! A pățit-o un angajat cu simbrie de la stat, despre care cârcotașii ne-au mai spus că e puțin șucheat. Umblă vorba că, nu cu mult timp în urmă, omului i s-ar fi făcut de preamărire. Mai în glumă, mai în serios, cineva i-a zis că tare bine i-ar ședea ca șef, iar el a luat afirmația în serios. Gurile rele spun că și-a zis că propunerea vine de sus, de la șeful cel mare, și că a și fost parafată. Era chiar sigur, mai ales că este și rubedenie cu șeful urbei. Așa că a mers pe la fiecare birou și a început să dea dispoziții, să ceară situații, să se impună. Angajații s-au uitat într-o doară la el, s-au gândit că și-a pierdut mințile și l-au ignorat, ca mai apoi să râdă de el pe la toate colțurile.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…