Traseul dificil nu a fost un obstacol
Una din cele mai dificile competiţii de motociclism off-road din lume, Red Bull Romaniacs, ce se desfăşoară în împrejurimile Sibiului, a ajuns în acest an la a 14-a ediţie, având la start peste 500 de rideri din 49 de ţări. La doar 16 ani, deveanul Sergiu Grecu este una din senzaţiile motociclismului enduro din România, fiind campion naţional la clasa B (experţi) la enduro şi endurocross. Obişnuit cu motocicletele încă de la 4 ani, Sergiu Grecu a participat în acest an pentru a doua oară la Red Bull Romaniacs, reuşind totodată o performanţă deosebită. Deveanul s-a impus la clasa Bronze a competiţiei, depăşind de-alungul celor peste 400 de kilometri de traseu, 112 rideri care au ajuns la final.
Sergiu Grecu a terminat competiţia în 10 ore, 41 de minute şi 5 secunde, fiind, în afara prologului, mereu în fruntea acestei clase. Pe locul secund s-a clasat Nuno Pereira (Portugalia), în 10 ore, 47 de minute şi 2 secunde iar pe treapta a treia a podiumului a fost Dusan Blagojevic (Serbia), în 11 ore, 6 minute şi 30 de secunde. „Traseul mi s-a părut periculos, au fost porţiuni în care am atins viteze de 112 kilometri pe oră. Au fost multe porţiuni de viteză în care, dacă atingeai orice mic obstacol, puteai sfârşi urât”, a spus deveanul. Sergiu Grecu este încă elev, la Colegiul Naţional „Decebal” Deva şi este legitimat la Moto Club Haita Deva. Sergiu este fiul lui Paul Grecu, fost preşedinte al echipei de futsal CIP Deva. (Ovidiu Mănăstire)
Inconștiență la cote maxime pe drumurile din Hunedoara, unde polițiștii au fost obligați să blocheze…
La multe servicii de divertisment online primești ceva gratuit când îți faci cont. Poate fi…
Se aude prin târg că după ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…
Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…
Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…