Și polițiștii și militarii vor ieși mai târziu la pensie

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că va crește vârsta de pensionare pentru poli­țiști și militari. În ultima perioadă, sin­di­catele din Poliție și Armată au avertizat că, noua lege a pensiilor 282/2023 re­gle­mentează deja creșterea etapizată a vârstei de pensionare și pentru angajații din cadrul MApN și MAI, informează ADEVĂRUL.

Condiții dificile de muncă
Astfel, vârsta standard de pensionare pentru militari/polițiști crește treptat, de la 60 la 65 de ani, în mod eșalonat, până în anul 2035, începând cu anul 2031, cu câte un an, astfel: 2031 – 61 de ani; 2032 – 62 de ani; 2033 – 63 de ani; 2034 – 64 de ani; 2035 – 65 de ani.
Cu toate acestea, în proiectul ordonanței privind reforma administrativă pus în dez­batere miercuri 18 februarie se men­țio­nează că, în termen de 30 de zile de la pu­blicarea acesteia în Monitorul Oficial, Gu­vernul va aproba propunerea MapN și MAI privind reforma pensiilor militare.
„Ne propunem ca în martie să venim cu proiecte de legi care să pună în practică acest principiu privind vârsta de pensionare şi nivelul pensiei. E vorba de angajații care țin de Ministerul de Interne, zona de Apărare, zona de ordine publică și siguranță națională, dar și aici trebuie făcute câteva precizări. Există în aceste zone situații în care solicitările fizice, efortul țin de niște condiții dificile de muncă. De exemplu, parașutiștii, jandarmii care sunt în linia 1, care în continuare trebuie să beneficieze de drepturi care să însemne ani de muncă echivalenți mai mari decât anii normali, deci o pensionare mai rapidă”, a spus Bolojan.

Ce pensii speciale ar putea fi reformate
În România există mai multe categorii de pensii de serviciu, denumite generic pensii speciale pentru că se bazează pe legi speciale care reglementează cuantumul venitului și vârsta de pensionare în mod diferit față de sistemul public de pensii.
Beneficiarii acestor legi speciale încasează pensiile pe de o parte de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), iar pe de alta de la Casele sectoriale de pensii ale Ministerului Apărării (MApN) și Ministerului de Interne (MAI), dar și de la Casa sectorială de pensii a SRI.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un perso­naj din zonă tot se bate cu pumnul în…

10 ore ago

Bulina neagră

Sorin R., din municipiul Deva Pentru că a fost reținut din cauză că a încălcat…

10 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că „Anul Iancu de Hunedoara. Erou. Voievod. Legendă” se…

10 ore ago

La Deva, ca peste tot. Un loc de parcare pentru 5 mașini

Aveți o sesizare? Parchează cineva în fața casei dumneavoastră? Nu aveți rampă pentru persoanele cu…

10 ore ago

În acest an se va circula pe autostradă dinspre Sălaj până la Sibiu sau până la Deva

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă premergătoare…

10 ore ago

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Hunedoara

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, la data de 11 august a.c., cu privire la…

10 ore ago