La Deva, ca peste tot. Un loc de parcare pentru 5 mașini

Aveți o sesizare? Parchează cineva în fața casei dumneavoastră? Nu aveți rampă pentru persoanele cu handicap la intrarea în bloc? Nici o problemă. Toate sesizările de ac est gen sunt analizate și rezolvate în Comisia tehnică pe probleme de circulație a Primăriei municipiului Deva.

Peste 30.000 de mașini înregistrate
Ieri s-a întrunit comisia respectivă con­dusă de Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva și s-au discutat și soluționat multe solicitări ale devenilor legate de circulația în oraș.
Pe de altă parte, una dintre problemele municipiului este cea a lipsei parcărilor. Și nu e de mirare, deoarece, potrivit admi­nis­tra­torului public Ciprian Luca, în Deva sunt înregistrate 30.353 de mașini, dar avem doar aproape 7.000 de locuri de parcare. Deci, un loc de parcare la 5 mașini. Asta, la o populație de 53.000 de locuitori.

Ce e de făcut în aceste condiții?
Devenii se descurcă cum pot, parchează pe trotuare, oriunde găsesc un loc liber. Nu sunt de condamnat. Te grăbești să ajungi la serviciu și nu ai unde lăsa mașina. Sau te duci la spital, aceeași problemă. Plus că unii deveni reclamă că sunt parcate auto­tu­ris­me pe trotuare și îi încurcă. Și cer montarea de stâlpișori pe trotuare.
În aceste condiții, ieri, administratorul pu­blic al municipiului a anunțat că o soluție pen­tru fluidizarea traficului în Deva este instituirea de sensuri unice.
„Vom face un studiu de trafic pentru acele sensuri unice pe care noi le-am stabilit în comisie și nu am reușit deocamdată să avansăm cu ele. Trebuie să avem toate studiile cerute de Poliție ca să rezolvăm a­cest lucru. Experiența altor municipii din România a dovedit că este o măsură bună. În acest fel, multe lucruri se vor rezolva la nivelul UAT-ului nostru. Țineți cont că în Deva, la 53.000 de cetățeni, sunt 30.353 de mașini. Și avem 5.600 de locuri de parcare pentru cetățeni și aproximativ 980 de locuri de parcare în zona centrală”, a declarat Ciprian Luca.
Municipalitatea vrea să introducă plata parcărilor, pe bază de abonament. (S.Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un perso­naj din zonă tot se bate cu pumnul în…

45 de minute ago

Bulina neagră

Sorin R., din municipiul Deva Pentru că a fost reținut din cauză că a încălcat…

47 de minute ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că „Anul Iancu de Hunedoara. Erou. Voievod. Legendă” se…

47 de minute ago

În acest an se va circula pe autostradă dinspre Sălaj până la Sibiu sau până la Deva

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă premergătoare…

49 de minute ago

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Hunedoara

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, la data de 11 august a.c., cu privire la…

50 de minute ago

Blăjeni dă petrecere. Și nu oricum, ci în stil moțesc. Sunteți așteptați să vă alăturați!

Magdalena Șerban Organizarea de evenimente de către primăriile de comune este esențială pentru coeziunea socială…

50 de minute ago