Actualitate

Premiaţi după participarea la cea mai faimoasă competiţie

Pompierii alpinişti, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, care au participat la competiţia Grimpday, au fost recompensaţi şi onoraţi ieri de conducerea Inspectoratului, în cadrul unui ceremonial militar. Pompierii hunedoreni au participat la cea mai faimoasă competiţie a echipelor de salvare de la înălţime din întreaga lume. Echipa hunedoreană a fost compusă din: plutonierii majori Iulian Spătaru, Andrei Chirilă, Varga Zsolt, Florin Gavrilă, Daniel Sonoc, plutonierul adjutant Marian Albu şi paramedicul Cristian Albu.

Competiţia, intitulată Grimpday 2018, ajunsă la cea de-a XIII-a ediţie, a fost organizată în Namur, Belgia, şi a reunit servicii profesioniste de salvare din întreaga lume (pompieri, protecţie civilă, armată, poliţie), fiind dedicată în primul rând salvării din mediul urban. Inspectorul şef al ISU Hunedoara, locotenent colonelul Viorel Demean, a spus că este încântat de evoluţia echipei de alpinişti la competiţia Grimpday şi că, de asemenea, este foarte important şi eficient ca şi la locul de muncă oamenii să îşi poată urma pasiunile. Dăruirea, pasiunea şi pregătirea continuă ale fiecărui pompier sunt cheia succesului în intervenţiile sau salvările dificile. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura