Actualitate

Prejudicii diferite în dosarul de delapidare de la Vulcan

Maximilian Gânju

Directorul societăţii de gospodărire locală din Vulcan, Marius Danci (foto), este acuzat de delapidare, în acest dosar fiind inculpaţi şi Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan, Gabriel Velea, fost secretar al primăriei şi fostul consilier local Gheorghe Dună.
Dosarul se află pe rol la Judecătoria Petroşani încă de anul trecut, însă inculpaţii au ridicat mai multe excepţii. Doar Marius Danci a avut câştig de cauză la Tribunalul Hunedoara, judecătorii stabilind că prejudiciul nu bate în toate actele de urmărire penală.
Instanţa a arătat că prin procesul verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi de punere în mişcare a acţiunii penale ”s-a reţinut fapta inculpatului de a-şi însuşi pentru sine ori pentru altul, contravaloarea cantităţii de 26.381 kg fier vechi valorificat pentru care nu există facturi în sumă de 19.936 lei, însă prin rechizitoriu s-a reţinut împotriva inculpatului fapta de a-şi însuşi sumele de bani rezultate în urma valorificării fierului vechi rezultat din dezmembrarea echipamentelor şi reţelelor din punctele termice şi de-a folosi şi dispune de astfel de bunuri aflate în administrarea sa, provocând un prejudiciu bugetului Consiliului Local al Primăriei Municipiului Vulcan în valoare de 480.247,13 lei”.
Totodată, Tribunalul Hunedoara a respins restul cererilor şi excepţii invocate de inculpaţi împotriva legalităţii rechizitoriului, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Procurorul are la dispoziţie cinci zile de la comunicarea soluţiei pentru a remedia neregularităţile actului de sesizare şi să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Cei patru au fost trimişi în judecată în august 2016, iar primarul Gheorghe Ile este acuzat de fals intelectual pentru că a iniţiat o hotărâre de consiliu pentru trecerea unor mijloace fixe ale societăţii de termoficare din domeniul public în cel privat al Primăriei Vulcan, deşi acestea nu ar mai fi existat. Ile a susţinut că nu a comis infracţiunea de fals intelectual, dat fiind faptul că hotărârea nu a avut un efect şi nu s-a creat un prejudiciu, iar mijloacele fixe la care fac referire procurorii există. Marius Danci, directorul Pregoterm, societate aflată în subordinea municipalităţii, este cercetat pentru delapidare, purtare abuzivă şi abuz în serviciu şi într-un alt dosar, fiind reţinut, la începutul acestui an, de anchetatori. Aceştia susţin că Danci îşi însuşea diferite sume de bani din casieria societăţii, folosindu-se de delegaţii ori achiziţii fictive. Totodată, o serie de bunuri care ar trebui să acopere prejudiciul creat, în cazul în care va fi găsit vinovat de instanţă, i-au fost puse sub sechestru.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura