Actualitate

„Prafometre” instalate în Hunedoara

Maximilian Gânju

Greenpeace România a dezvoltat, împreună cu un laborator de robotică din Bulgaria, o serie de dispozitive de monitorizare independentă a calităţii aerului, botezate „prafometre”, echipamente ce vor ajunge şi în judeţul Hunedoara.
”Le-am denumit «prafometre» şi fac parte dintr-un proiect pilot orientat spre colectarea şi analizarea datelor de către membrii publicului larg (citizen science). (…) Voluntarii Greenpeace România au asamblat 40 de prafometre, care urmează să fie distribuite în mai multe localităţi din ţară, printre care Bucureşti, Iaşi, Braşov, Craiova, Hunedoara, Ploieşti, Sebeş şi Târgu Jiu”, arată Greenpeace.
Ministerul Mediului asigură monitorizarea calităţii aerului înconjurător prin cele 142 de staţii distribuite pe toată suprafaţa României, iar informarea publicului în timp real se face pe site-ul dedicat, www.calitateaer.ro. Din totalul acestor staţii, numai 93 sunt funcţionale.
Agenţia Europeană de Mediu a estimat că doar în România, aproximativ 28.000 de decese premature au fost asociate cu poluarea aerului în 2013.

One thought on “„Prafometre” instalate în Hunedoara

  • La cat praf se vede la mital…numai cei de la mediu nu vad nimic.
    Desprafuirea nu mai merge iar doghouse nu mai are uși.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura