Povestea se repetă. Vulpiţa Bela i-a luat locul vulpoiului Ricky la cabana din Retezat

20 aprilie 2015 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

07 Bela 3Oana Mihnea

De mai bine de doi ani, Cabana Genţiana din Munţii Retezat se bucură de prezenţa unui vizitator mai special. Este vorba despre o vulpiţă, pe care cabanierii au numit-o Bela. Pe perioada anotimpului rece, aceasta şi-a făcut un obicei din a veni să ia masa împreună cu turiştii care se află în zonă, ba chiar s-a obişnuit şi cu statutul de vedetă şi pozează mai ceva ca pe covorul roşu.

Fenomenul este mai mult decât neaşteptat, deoarece o veche poveste pare să se repete, cam în aceeaşi măsură. Diferenţa este că, în iarna anului 2002, s-a apropiat pentru prima dată de cabană vulpoiul Ricky, care a stat mai bine de cinci ani printre oameni.

Are un program bine stabilit
Vulpiţa Bela a păşit la început cu sfială spre cabană pentru a primi mâncare, dar acum a devenit mai mult decât obraznică. „A apărut la sfârşitul anului 2012 şi vine numai în timpul iernii din lipsă de hrană. Vara nu o prea vedem şi nici când e viscol sau ninsoare. De obicei apare din pădure de la Stânişoara. Noi i-am pus numele Bela şi reacţionează imediat când o strigăm, dar turiştii i-au spus şi altfel. Şi-a făcut un program, vine la cabană de două ori pe zi. Dimineaţa pe la 06.00 începe să dea târcoale şi seara, pe la ora 20.00. I-am atenţionat pe turişti să nu se sperie de ea dacă ies afară, pentru că poate să vină până la picioarele lor. Am ajuns la concluzia că este o vulpiţă, pentru că are gingăşie, Ricky era mai dolofan“, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Martin Jantu sau „Gigi“, aşa cum este cunoscut cabanierul de la Genţiana, membru al Montan Clubului „Floarea Reginei“.

Nu are fiţe, deşi este vedetă
Bela vine până aproape de oameni şi îşi ia porţia de mâncare chiar din mâna acestora. Ba mai mult, dacă nu se satură, se întoarce şi mai aşteaptă o bucăţică. „Nu a refuzat nimic până acum. Mănâncă tot ce se poate, pâine, carne, caşcaval, salam şi chiar ciocolată. Noi avem aici la cabană şi un câine şi, spre mirarea noastră, a gustat şi din bobiţele lui“, a adăugat cabanierul. Bela s-a obişnuit cu turiştii şi cu faptul că toţi o fotografiază. De multe ori când se vede în „lumina reflectoarelor“, pozează ca o adevărată divă.

Să fie „nepoata” lui Ricky?
Se pare că între Bela şi Ricky ar exista o legătură strânsă. Unii cred că vulpiţa de la Genţiana ar fi „nepoata” lui Ricky. Cam în acelaşi mod şi-a început şi el aventura în lumea oamenilor. În fiecare dimineaţă la ora 8.00 se înfiinţa la cabană pentru micul dejun şi se întorcea după-amiaza pentru cină. Adesea, pleca în pădure, cu bolul de mâncare ca să nu îşi piardă porţia cuvenită. Din păcate, după câţiva ani, vulpoiul nu s-a mai arătat prin preajma cabanei. Ce s-a întâmplat cu el nimeni nu ştie, dar, cert este că i-a lăsat locul Belei pentru continuarea tradiţiei.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Lideră cu poftă de gol

CNS „Cetate” Deva a realizat scorul etapei în Liga a IV-a, după ce  a trecut cu 7-0 de Metalul Crişcior,...

Campion naţional la tineret

Radu Balaban, unul dintre cei mai buni popicari de la Inter Petrila, a cucerit titlul de campion naţional, la categoria...

Eşec umilitor

Echipa de rugby Ştiinţa Petroşani a fost pusă la podea în deplasarea de la  RC Bârlad. Jucătorii lui Alexandru Lupu...

Închide