Povestea ciobanului de 95 de ani, care a ajuns, pe timp de iarnă, în şomaj tehnic

Maximilian Gânju

Un bătrân din satul Vălioara primeşte indemnizaţie de şomer, chiar dacă are 95 de ani şi două luni.  Bărbatul este cioban de meserie şi pe timp de iarnă, a fost trimis în şomaj tehnic de către patronul la care munceşte. Pentru a intra în posesia banilor ce i se cuvin, moşul are o întreagă poveste. Funcţionarii nu ştiau dacă este posibil să primească indemnizaţie şi a fost nevoie de un legist, trei jurişti şi mai mulţi şefi de la forţele de muncă, pentru a se dumiri că moş Ştefan este un şomer perfect valabil şi cu drepturi depline. Acum, bătrânul vrea iarăşi la muncă, nu-i place să stea şi ar da 10 ani de şomaj, pentru o lună cu turma de oi, în vârful Retezatului.  

S-a născut la stână, în vârf de munte
Ştefan Grosu (foto) s-a născut în 1917, în vârful muntelui, la strunga de oi a familiei şi de mai bine de şapte decenii se ocupă de păstorit. A fost în război şi acum este veteran, dar de muncit cu carte de muncă a muncit foarte puţin, pentru că oieritul nu era o meserie recunoscută pe vremuri. Când a împlinit 90 de ani, a zis că ar vrea şi el o carte de muncă şi şi-a căutat de lucru. „Eu de mic am fost la oi, m-am ocupat de meseria aceasta şi mi-a plăcut foarte mult. Noi suntem din strămoşi ciobani şi chiar dacă îi greu, îi rău, e multă mizerie, nouă ne place. Uite, aci în zăpadă stau toată ziua cu mioarele. Noaptea tot aici dorm, în zăpadă, că vin lupii şi dacă dormim în casă, n-am făcut nimica”, spune moş Ştefan.
Prin anii 80, cunoscuse un inginer silvic în munţii Retezat şi s-a împrietenit cu el. Apoi, o vreme n-a mai ţinut legătura, însă destinul avea să-i pună faţă în faţă după câteva zeci de ani. Prin 2008, moş Ştefan a aflat că un patron din Lupeni caută să angajeze ciobani. S-a interesat şi a aflat că era chiar cunoştinţa sa, care între timp, intrase în afaceri. L-a sunat pentru a-l angaja pe fiul lui de 53 de ani. Apoi, la scurt timp, l-a sunat iar pe patron, ca să-l angajeze şi pe el. „Când m-a sunat şi mi-a zis că e moş Ştefan, nu mai ştiam cine e. Eu mai cunoşteam un moş, nu mă gândeam că la 90 de ani mai trăieşte. M-a întrebat dacă-l iau pe fiul lui şi la câteva luni m-a sunat iarăşi, dacă îl iau şi pe el. I-am zis să vină la mine, nici nu mă gândeam că la 90 de ani poate fi aşa de sprinten şi sănătos”, spune Emil Părău, patronul lui moş Ştefan.

„M-au tot plimbat de la unul la altul, dar apoi s-au lămurit”
Afaceristul l-a trimis pe bătrân în şomaj pe timp de iarnă, mai ales cu frigul acesta, însă ciobanul stă ca pe ace şi abia aşteaptă primăvara, ca să se întoarcă la muncă. „Stau oleacă să se liniştească timpul ăsta.  Mă duc să-l găsesc pe patron, să viu înapoi. Asta e pâinea mea, eu fără oierit îs ca fără de mâncare”, spune bătrânul. Indemnizaţia de şomer îi vine luna acesta pe 23, dar pentru a ajunge şomer, moş Ştefan a avut de înfruntat un întreg sistem.
„Când m-am dus să bag actele pentru şomaj, erau nişte doamne acolo care au râs. Eu le-am zis că-s om serios la etatea asta şi nu vorbesc prostii. M-am născut la Şugag, judeţul Alba, şi nu aveam toate documentele. M-am dus şi le-am făcut şi apoi m-am întors la şomaj. Doamnele m-au pus să sun la Deva la legist să le confirme că-s eu, apoi m-au trimis la Deva, la jurist. Primul nu s-a lămurit, am fost la al doilea şi nici el nu s-a dumirit. Aşa că m-am dus la al treilea, care a căutat şi a găsit că legea nu interzice şi că eu trebuie să primesc şomaj. Acum, pe 23 luna asta, mă duc să iau ajutorul de şomaj. Mă duc să pui ştampila şi apoi să ridic banii”, povesteşte moş Ştefan.

Abia aşteaptă să vină primăvara
Bătrânul cioban stă doar de o lună de zile acasă, dar şi nu-i place să-l ţină statul cu bani. Ar da 10 ani de şomaj, pentru o lună cu mioarele în vârful Retezatului. Din acest motiv, imediat cum vine Paştele, va urca la munte cu turma. „Din aprilie îl chem înapoi la muncă, poate se mai încălzeşte puţin. Experienţa lui la oi ne ajută şi acum vreau să-i fac un contract de muncă pe perioadă nedeterminată, pentru că deşi are 95 de ani, este încă în putere”, spune Emil Părău.
Acesta este şi visul lui baci Ştefan, un contract de muncă pe perioadă nedeterminată, pentru că ar vrea să muncească până la 101 ani. „Eu sper, dacă mă ajută Dumnezeu, că o să fac suta de ani. Mă simt foarte bine, eu zic că-s în putere. Nu mai vreau şomaj, nu-mi mai trebuie. Îi mai bun Retezatu’ ca şomaju’ lor”. Bătrânul provine dintr-o familie longevivă, tatăl lui a trăit până la 103 ani şi un bunic de-al său a trecut de 107 ani. Nici unul n-a fost bolnav, iar secretul longevităţii lor este aerul curat de munte şi ţuica fiartă. „Aşa rar m-a mai durut câte ceva, aşa, da puţin. Când mă răcesc dau cu o oală de ţuică fiartă cu piper şi trece. Ăla-i medicamentul!”
Moş Ştefan este mai sprinten decât un flăcău şi în timp ce adună trei mioare care ieşiseră din turmă, pe un ton şugubăţ, ne mustră: „No acum, dacă v-aţi făcut treaba, să nu care cumva să nu mai daţi pe aici. Abia aştept la primăvară să ne întâlnim la Retezat. Să bem o ţuică şi să mâncăm brânză cu mămăligă, făcută la ceaun, că e mult mai bună aia din Retezat!”

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.