Actualitate

Poşta strânge donaţii pentru sinistraţi

Cristina Ghenea

Cei care doresc să ajute sinistraţii din zonele afectate de zăpadă, ger şi viscol, pot dona până mâine alimente neperisabile sau pături la toate oficiile poştale din judeţ.
Acţiunea a fost iniţiată de Direcţia Regională de Poştă Vest şi se desfăşoară în toate cele patru judeţe care aparţin de aceasta, respectiv în Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin.
„Îi rog pe oameni să fie buni! Vorbim de semeni de-ai noştri, femei, copii şi bătrâni, care sunt cu casele sub zăpadă, lipsiţi de alimente, căldură sau speranţă. Am decis să facem un bine, să fim alături de ei, şi astfel, în toate oficiile noastre, se strâng alimente neperisabile – ulei, zahăr, făină, apă, dar şi pături“, a declarat Nelu Balaş, directorul Direcţiei Regionale de Poştă Vest. Acesta a adăugat că mâine, un camion poştal va porni cu donaţiile strânse spre judeţul Buzău.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura