; charset=UTF-8" /> Stiri si informatii de ultima ora din judetul Hunedoara - Mesagerul Hunedorean

Pomii din Deva, toaletaţi de S.P.Î.G.M

15 ianuarie 2020 | 1 Comentariu | Publicat in: Actualitate

Magdalena Şerban

Lucrătorii de la Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva (S.P.Î.G.M) continuă toaletarea pomilor, la acest capitol existând foarte multe cereri şi sesizări.

„Avem un plan de acţiuni care a fost stabilit şi prioritizat în baza solicitărilor primite. Devenii care vor să fie toaletaţi pomii din zona în care locuiesc trebuie să se adreseze asociaţilor de proprietari la care sunt arondaţi, urmând să intrăm în posesia cererii avizate de asociaţie. Am cam cuprins cu lucrările de toaletare partea de bulevarde (sunt multe parcări, în general), momentan concentrându-ne pe arealul din spatele blocurilor. În primăvară, când pomii vor intra în perioada de vegetaţie, ne oprim. Asta prevede legea, asta facem. Tot pentru primăvară pregătim montarea unor noi bănci stradale şi a coşurilor de gunoi, unele dintre acestea deteriorându-se sau necesitând suplimentare. Toate sunt din producţia proprie, iarna lucrând la confecţionarea lor. Legat de investiţii, încă nu ne putem pronunţa despre ceea ce se va materializa. Deocamdată, aşteptăm alocările bugetare. După, vom vedea cum ne organizăm “, a spus Irinel Faur, directorul Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală.
Reamintim că devenii pot transmite instituţiei sugestii, propuneri sau opinii, la nr. de telefon 0254-233.588 (inclusiv în perioada weekend-ului) sau 0744-354.828 (persoană de contact Ovidiu Oltean).

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Marius spune:

    Legea interzice expres ca în cazul arborilor ornamentali (tei, salcâm, castan, arțar, mesteacăn, stejar) plantați pe spațiile verzi din domeniul public, precum și al celor plantați în aliniamente în lungul bulevardelor și străzilor din zonele urbane și rurale, să se facă intervenții cu tăieri în coroana acestora, sancțiunea pentru încălcarea acestei obligații fiind amenda contravențională de la 20.000 la 40.000 de lei pentru persoanele fizice. Excepția o reprezintă lucrările de eliminare a ramurilor uscate sau a celor care afectează siguranța traficului pietonal și rutier, a imobilelor aflate în apropiere, precum și a celor de pe traseul rețelelor aeriene.

    Mai exista si alte reguli, enuntate de catre dendrologi )deci persoane calificate in domeniu):
    Se interzice taierea a mai mult de o treime din coronamentul original al arborelui
    Practica internationala impune actiuni de intretinere a arborilor stradali o data la patru ani
    Coroana unui arbore nu se va taia din motive precum imbunatatirea receptiei TV, marirea gradului de insorire a imobilelor sau gradinilor, atenuarea problemelor sezoniere (caderi de excremente de pasare pe masini), accesul vehiculelor supradimensionate, sau alte motive similare.
    Taierile se vor face de personalul calificat in arboricultura.
    Retezarea anuala a coroanei arborilor este o practica populara, dar nejustificata si daunatoare.

    Oare vom intra vreodata in normalitate, si nu vom mai ciunti orice copac, dupa bunul plac?

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Gripa a făcut prima victimă în judeţ

Este vorba de un hunedorean de 76 de ani, cu mai multe afecţiuni, care a murit la Spitalul Municipal Hunedoara.

Eveniment de excepţie la Universitatea din Petroşani

Instituţia de învăţământ superior din Petroşani acordă astăzi cea mai importantă distincţie, Titlul de Doctor Honoris Causa, lui Aurel Vainer...

Bulina neagră, 16.01.2020

Elis Ramadani Covaci, tânăr din municipiul Lupeni Pentru că, fiind cercetat într-un dosar de tâlhărie şi furt, judecătorii l-au considerat...

Închide