EvenimentFlash

Poliţist rănit grav într-un accident rutier

accident 1Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier extrem de grav care a avut loc in această dimineaţă, la ora 08,30. Printre răniti se află doi poliţişti, aflaţi în timpul serviciului. Accidentul a avut loc pe DN 66 pe raza satului Merişor, comuna Băniţa.

Potrivit comunicatului transmis de purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, o femeie în vârstă de 39 de ani, din judeţul Caraş-Severin, în timp ce conducea  autoturismul  pe DN66, din direcţia Haţeg – Petroşani, pe raza localităţii Merişor a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu o autospecială de poliţie, care circula regulamentar din sensul opus. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a agentului de poliţie aflat la volan şi rănirea uşoară a conducătoarei auto, precum şi a altui agent de poliţie şi a unui rezervist M.A.I., aflaţi în autospecială de poliţie. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (Maximilian Gânju)

 

One thought on “Poliţist rănit grav într-un accident rutier

  • Printre raniti nu e si militianul. Goga de la Politia Deva? Ooo ce pacat. Mai scapa lumea de un gunoi si un criminal.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura