Actualitate

Polițist agresat de un șofer nervos

Subcomisarul de poliție din cadrul Poliției Petroșani făcea parte din echipajul însărcinat cu supravegherea şi controlul traficului în municipiu.
Acesta a oprit un autoturism BMW, pentru că șoferul nu purta centura de siguranță. De aici și până la scandal a fost doar un pas, iar individul pus pe scan­dal a ajuns încătușat la secția de po­liție. Șoferul a făcut scandal că du­rează prea mult întocmirea procesului verbal de contravenţie, motiv pentru care, contrar indicaţiilor primite, a co­borât din autoturism şi a început să-i adre­seze subcomisarului de poliţie cu­vinte jignitoare şi ameninţări, motive pentru care acesta din urmă a luat decizia de a-l conduce la sediul poliţiei. Bărbatul însă s-a refugiat în propriul auto­turism şi a refuzat să coboare pen­tru a fi condus la sediul poliţiei. Subco­mi­sarul a deschis portiera autoturis­mu­lui şi a pus mâna pe șofer pentru a-l determina să coboare, moment în care a fost lovit în față, se arată în dosar. Po­lițistul și-a scos certificat medico-legal prin care a arătat că a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar șoferul nervos s-a ales cu dosar penal pentru ultraj. Tână­rul în vârstă de 33 de ani a fost con­dam­nat la 3.000 lei amendă penală pen­tru săvârşirea infracţiunii de ultraj, dar va trebui să-i plătească polițistului și 2.000 lei drept daune. Soluția pro­nun­țată de Judecătoria Petroșani nu este definitivă. (M.Gânju).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura