Politica si administratie

Politicienii hunedoreni şi protestele de stradã

Carmen Cosman

Protestele care în aceste zile se desfăşoară la nivel naţional, inclusiv în judeţul Hunedoara, au stârnit reacţiile politicienilor. Manifestările de stradă sunt privite diferit de politicienii hunedoreni, raportat la partidul din care face fiecare parte, dar există un numitor comun: toţi înţeleg nemulţumirile oamenilor.

De ce au ieşit oamenii în stradă

Politicienii hunedoreni înţeleg că oamenii care au ieşit în ultimele zile în stradă sunt supăraţi şi nemulţumiţi, dar fac apel la calm, linişte şi proteste paşnice. Chiar dacă opoziţia s-a alăturat făţiş demonstranţilor, profitând de aceste mişcări de nemulţumire, liderii USL Hunedoara spun că protestele trebuie să fie civilizate. „Cred că tuturor cetăţenilor României le-a ajuns cuţitul la os. Este vorba despre toate neajunsurile pe care le au, respectiv salarii tăiate, pensii diminuate, sporuri, preţul alimentelor, preţul carburanţilor, sunt chestiuni pe care românul nu le mai poate suporta. Sigur că sunt proteste justificate, prin care omul încearcă să-şi recapete drepturile şi nu altceva. Oamenii pe care i-am văzut eu sunt paşnici, dar manifestă pentru drepturile pe care ar trebui să le aibă, iar Guvernul să îi bage în seamă. Faptul în sine că Guvernul nu îi bagă în seamă şi nu vine să discute cu populaţia i-a determinat pe oameni să iasă în stradă”, a declarat preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor. De asemenea, liderul PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, a declarat că „protestele acestea nu sunt decât o consecinţă a măsurilor tâmpite şi tembele pe care le-a luat acest Guvern. Era de aşteptat, mai devreme sau mai târziu. Sunt de acord cu protestele, dar mi le doresc civilizate şi chiar îi îndemn pe hunedoreni, dacă le fac, să le facă paşnic. Nu vandalismul şi terorismul înseamnă protest în faţa unei nemulţumiri. Mă bucur că în judeţul Hunedoara, până la această oră au fost doar proteste de bun simţ şi nu au fost vandali, precum o parte a celor din Bucureşti”.

PDL are încredere în raţiunea hunedorenilor

Şi preşedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor, spune că înţelege nemulţumirile populaţiei, dar recunoaşte şi implicarea politică. „Eu sunt convins că cetăţenii de bună credinţă înţeleg necesitatea reformării unui sistem şi mă refer aici la sistemul de sănătate, un sistem care îi nemulţumeşte. Am încredere în raţiunea hunedorenilor, care ştiu să separe minciuna de adevăr. Privind la rece ce s-a întâmplat în ultimele zile, protestele acestor cetăţeni oneşti, de bună credinţă, aceştia şi-au ales să iasă în stradă pentru a-şi spune opinia în mod paşnic. Acestor oameni le înţeleg pe deplin nemulţumirile şi eu cred că toată clasa politică are de învăţat din acest lucru”. Cât priveşte informaţiile privind încercările de politizare ale manifestărilor de protest, Gligor este de părere că „vreau să fiu extrem de corect când vorbesc despre acest aspect. Eu nu pot să neg că nu sunt probleme şi nemulţumiri la nivelul societăţii româneşti în perioada aceasta. Este un context internaţional dificil din punct de vedere economic. Dar, pentru PSD, de exemplu, este un lucru continuu de existenţă de a profita de orice greutate sau nemulţumire sau tensiune socială şi nu ştiu de ce ar face altfel şi acum. Dar, din păcate, aceste lucruri nu sunt sănătoase pentru societatea românească”.

5 comentarii la „Politicienii hunedoreni şi protestele de stradã

  • Mircea Ioan Moloţ, a declarat că „protestele acestea nu sunt decât o consecinţă a măsurilor tâmpite şi tembele….
    „timpit si tembel” este domnul Molot, si doamna Cimpeanu!!!
    Pentru ca dumnealor nu vor violenta si jigniri, in limbajul politic!!!
    Este foarte usor sa jignesti si sa fii „Gica Contra ”
    Dar ce punem in loc???
    Renuntati fratilor la U.E.!!!
    Nu mai plecati in strainatate, sa inchidem granitele si sa nu mai lasam pe acesti europeni sa intre in tara !!!
    Sa ne dea fabricile falimentare inapoi, sa le puna in circa „babelor si mosilor” si sa produca ei pentru haitele de tineri mascati care vor o noua revolutie si nu vor sa munceasca!!!
    Hai sa ne infratim cu Transnistria lui Smirnov, sau cine o mai fi pe acolo si sa facem un „colhoz” sanatos la Deva inpreuna cu Liberalii – ca ei iubesc tare mult pe „comunisti” !!!

  • tavi tu esti un inversunat pupincurist al PDL-ului care a distrus tara impreuna cu basescu

  • Mai admin mesagerul, voi ce ceas aveti. Dupa care fus orar?

  • da,rau de to miroase!JOS BASESCU!JOS DICTATORUL!JOS SI UDMR!
    nu mai are mult si pica guvernu si basescu va fii judecat!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura