Actualitate

Astrogramele MESAGERUL

Interpretate de Andrei Sora

 

Cei care doresc să afle de la colaboratorul nostru în materie de astrologie ce le prezic stelele sunt rugaţi să completeze talonul din această pagină, să-l decupeze şi să-l trimită pe adresa redacţiei, urmând ca într-unul din numerele viitoare ale ziarului, să-şi găsească astrograma, prezentată pe scurt în această pagină. Vă urăm succes!

 

Vasile, 01.09.1956, ora 02:00, Sibiu, Fecioară cu ascendentul în Rac: Aveţi o personalitate complexă, cu multe trăsături ce denotă o conştiinţă frământată. Deşi probabil, deseori vă prezentaţi drept o persoană obişnuită, deţineţi calităţi importante ce vă reliefează drept un om foarte interesant. Personalitatea este una amicală, conciliantă, preocupată de raţiuni estetice şi de socializare, căreia îi se alătură unele atribute ce ţin de nonconformism, originalitate, inovativitate, uneori excentricitate. Vă preocupaţi destul de mult pentru imaginea, dar mai ales pentru înfăţişarea dumneavoastră, foarte posibil punând un accent deosebit pe vestimentaţie. Gândirea şi comunicarea sunt pozitiv aspectate, datorită intelectului enciclopedic. Sunteţi zelos în promovarea convingerilor.

Matilda, 21.09.1975, orele 22:20, Deva, Fecioară cu ascendentul în Gemeni: Sunteţi o fire foarte comunicativă, logică şi cu o vigilenţă mentală deosebită. Se manifestă totuşi mici probleme legate de spiritul critic, tentaţia de a bârfi şi tendinţa de a exagera, aşadar fiţi mereu atentă şi controlată în exprimare. Aveţi o energie dinamică, cu o vitalitate pe măsură, fiind capabilă de eforturi deosebite, atât pe plan fizic, cât şi intelectual. Acelaşi aspect astral vă conferă însă şi impulsivitate, agresivitate şi impetuozitate, aşadar, din nou vă sfătuiesc să vă bazaţi pe tact şi diplomaţie. În dragoste sau în viaţa de cuplu, vă manifestaţi activ şi direct, dar şi tandru şi senzual. Totuşi, tot în iubire, unele situaţii conflictuale se manifestă cam des, fiind foarte probabil o competiţie a orgoliilor.

Margareta, 16.04.1969, orele 22:00, Hunedoara, Berbec cu ascendentul în Scorpion: Iată şi o personalitate marţială, care posedă o impresionantă tărie de caracter, o voinţă de fier, o atitudine combativă, dar şi naturaleţe şi siguranţă de sine, calităţi specifice acestei combinaţii astrale. Cu aceste calităţi de luptătoare, siguramente, dumneavoastră sunteţi cea care comandă şi dirijează activităţile în viaţa de cuplu şi cea familială. Sunteţi şi o persoană spirituală, fiind foarte receptivă la energiile subtile. Puneţi mare preţ pe viaţa amoroasă, aceasta constituind o prioritate pentru dumneavoastră. În dragoste se manifestă un blocaj în capacitatea de a vă exprima sentimentele şi trăirile. Oarece probleme legate de întâiul născut. Cariera este superioară, însă cu destule provocări.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura