Sport

Podium internaţional la Raliul Frumuseţii 2011


Echipajele din Bulgaria şi judeţul Hunedoara s-au aflat în prim-planul luptei pentru trofee la ediţia 2011 a Raliului Frumuseţii, desfăşurată sâmbătă, pe un traseu între Deva şi Geoagiu-Băi. Manuela Radoslavova (Bulgaria) şi Luminiţa Apostol (Giurigiu), care au concurat pe un Fiat 500, au fost cele mai rapide din competiţie şi au fost lidere atât în clasamentul general, cât şi la clasa maşinilor cu motor sub 1.600 cmc. Claudia Lengre şi Delia Lazăr (ambele din Deva), pe un Ford Ka, au ocupat locul doi la general şi la clasa „mică” şi în plus, au cucerit trofeul acordat pentru cea mai cochetă maşină (foto). Bulgăroaicele Teodora Rumenova şi Zdravka Ivanova, pe un Citroen Saxo, s-au clasat pe locul trei la general şi la clasa sub 1.600 cmc, iar hunedorencele Silvia Banciu şi Delia Muntean au fost cele mai rapide la clasa cu motoare peste 1.600 cmc. Titlul de Miss Raliul Frumuseţii a fost cucerit de Alexandra Olari (Deva), cel mai bun copilot a fost desemnat Agathe Cristina Rudeanu (Bucureşti), iar cea mai artistică maşină a fost un Hyundai i30, condus de timişoreanca Delia Milicin. Premiul special de consolare i-a fost acordat echipajului constănţean Valerica Găvan – Violeta Covaci.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura