Actualitate

PNDL 2, pe înțelesul PNL și USRPLUS

Deschiderea noului an școlar mi-a oferit prilejul de a vizita una dintre unitățile de învățământ modernizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2. Este vorba despre școala gimnazială – structură a Colegiului Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara.
În această unitate de învățământ, lucrările realizate au transformat o clădire aproape nefuncțională într-o școală modernă, îngrijită, dotată corespunzător, inclusiv cu cabinete medicale, în care elevii pot învăța în condiții de confort și siguranță.
Bineînțeles, pentru doamna deputat PNL Vetuța Stănescu, tot ce face PSD este „nociv”, pentru că astea sunt punctajele primite de la partid. Mă întreb dacă doamna Stănescu, hunedoreancă fiind, a intrat măcar într-una din școlile sau grădinițele reabilitate în mu­ni­cipiul Hunedoara… Sunt sigur că nu a făcut-o, pentru că nu o interesează.
Doamnă deputat, dumneavoastră, liberalii, ați condus 12 ani județul Hunedoara fără a lăsa ceva bun în urmă. Sunteți ultimii care ar trebui să vă dați cu părerea despre cum se face administrație de vreme ce PNL a făcut-o atât de prost încât pierdeți de 5 ani toate alegerile. Județul Hunedoara este administrat eficient de PSD, iar drumul pe care se află este cel corect! Lăsați petardele, că încă nu s-a deschis sezonul!…
Pentru PSD, asigurarea infrastructurii școlare este o prioritate! Am demonstrat acest lucru și îi felicit pe primarii care au accesat fonduri nerambursabile prin PNDL 2 pentru modernizarea și reabilitarea creșelor, grădinițelor, școlilor și liceelor. Ca să înțeleagă și amatorii din PNL și USRPLUS care vremelnic conduc guvernul acestei țări, în județul Hunedoara, din cele 221 de proiecte aprobate prin PNDL 2, aproximativ 50 vizează lucrări la infrastructura școlară, inclusiv construcții noi și dotări cu echipamente și aparatură didactică. Valoarea totală a acestor proiecte este de aproape 100 de milioane de lei.
Numai că, stimați guvernanți, există proiecte despre care habar nu aveți care încă au nevoie de finanțare prin PNDL 2. Înainte de a lansa alte programe naționale, finalizați ce a început PSD. Nu vă fie rușine să continuați un lucru bun, oamenii vă vor mulțumi. În județul Hunedoara, aproape 30 de localități așteaptă fonduri pentru realizarea proiectelor finanțate prin PNDL 2.
Am încredere că și amatorii de la USRPLUS, care încă nu s-au hotărât dacă divorțează sau nu, dar își spală rufele murdare ale coaliției în public, vor înțelege că banii alocați prin PNDL 2 nu sunt nici îngropați, nici aruncați pe apa sâmbetei. Domnilor, cu acești bani se finanțează proiecte importante pentru comunități. Dacă ați avea măcar bunăvoință, ați descoperi singuri câte investiții necesare au fost realizate. Dar n-aveți…

Laurențiu Nistor,
Președintele Consiliului Județean Hunedoara,
Președintele Organizației Județene Hunedoara a PSD

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura