Plus de sportivitate, minus de adrenalină

11 x 2  Liga I de futsal

Ciprian Marinuţ

 Dezechilibrat din cauza accentuării decalajului valoric dintre loturile celor două echipe, derby-ul hunedorean al Ligii I de futsal, Olimpic – FC Deva, şi-a pierdut şi atributul de „încins”, în urma „pactului” de neagresiune, convenit… din priviri de jucători.

„Curăţenie” plictisitoare
„Nobila” decizie a jucătorilor de la Olimpic şi FC Deva de a juca în aşa manieră, încât să evite accidentările adversarilor, a dăunat grav „cotei” de adrenalină a partidei, disputate, vineri-seara, la Simeria. Cu siguranţă, echipa învingătoare ar fi fost aceeaşi, poate chiar şi scorul ar fi fost la fel, însă fără această culme a sportivităţii, decisă cu… maturitate şi înţelepciune de jucători, meciul ar fi avut alt scenariu. Ar fi fost ceva scântei, ar fi fost mai multă sare şi piper şi poate chiar şi ceva suspans. Aşa însă, am asistat la o luptă între un colos şi un pitic… Iar „piciul” nici n-a avut praştie ca David contra lui Goliat, nici n-a abordat strategia lui Ştefan cel Mare în războaiele cu turcii şi nici n-a folosit trucuri murdare ca Toma Alimoş sau unii eroi negativi din… desenele animate. Să nu se înţeleagă că meciul ar fi fost trucat sau că pledăm pentru agresivitate, lipsă de fair-play sau ură între echipe. Nu. Însă nici aşa sec, „domnişoresc” şi sterp, un meci nu are farmec, pentru că ar trebui să fie un duel, nu un… dans.

Fără emoţii, doar goluri
Campioana FC Deva a arestat mingea încă din start şi s-a instalat în jumătatea adversă. Totuşi, primele ocazii mai mari le-a avut Olimpic, pe contraatac, prin Ţiglar (min. 4) şi Cristi Matei (min. 5). A urmat însă primul fault al partidei în… minutul opt şi, apoi, la un atac pe banda dreaptă, Al-Ioani a deschis scorul cu un şut din unghi: 0-1. Tot Al-Ioani (9) a ţintit bara, deşi avea poarta goală în faţă, după care Dobre (10) a nimerit şi el bara cu o torpilă de la semidistanţă. Gherman (14) a stabilit scorul primei reprize cu un şut la colţul scurt, după un corner executat de Jordy Illa: 0-2. Aproape jumătate din repriza secundă s-a scurs fără gol, până când Al-Ioani (29) a dus scorul la 0-3. La acest scor a venit şi replica simerienilor, iar Ţiglar a înscris pentru 1-3, cu un şut pe sub brazilianul Fabio. Gherman a replicat prompt cu o dublă în minutele 34 şi 35, iar conturile erau încheiate, scor 1-5. Pe final, ambele echipe au mai punctat câte o dată, Olimpic prin Ţiglar (35), iar FC Deva prin Jordy Illa (36), şi meciul s-a încheiat cu un 2-6 logic, dar lipsit de adrenalină. Poate aceasta va reveni la anul sau măcar în campionatul viitor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina neagră

Marius Constantinescu, consilier judeţean PDL

Bulina albă

Lucian Năboiu, şeful Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara

Hunedoreanul care a adus metalurgia la rang de artã

Alexandru Podea (foto) este hunedorean get-beget, lucrează în combinatul siderurgic din Hunedoara de peste 20 de ani şi are o...

Închide