Plecări în masă de la Ştiinţa

Echipa de rugby Ştiinţa Petroşani şi-a pierdut o parte dintre cei mai buni jucători, deşi oficialii fac eforturi de a reaşeza clubul la masa bogaţilor din Superligă. Cosmin Raţiu. Răzvan Barbu, Marian Năstasiei, Marcel Paraipan, Ciprian Chiriac, Florin Ţandea şi Bogdan Pârvu au bătut palma cu Poli Iaşi, echipă a cărui antrenor secund este petroşăneanul Cosmin Raţiu. Plecarea celor mai buni jucători este primul semn că Ştiinţa are şanse mici de a ajunge să joace în Superligă, acolo unde şi-a câştigat pe drept locul, prin ocuparea locului întâi în Divizia Naţională. Problemele financiare i-au obligat pe oficialii echipei să bată pasul pe loc, iar acum, plecarea acestui grup de jucători va complica şi mai mult situaţia. Ştiinţa Petroşani va trebui să dea un răspuns concret la Federaţia Română de Rugby până pe data de 20 februarie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.