Comunitate

Plantaţiile de afini vor aduce câteva sute de locuri de muncă la Mărtineşti

04-adinel-botescu-primar-martinestiMagdalena Şerban

Bucurie mare pe capul noului primar din Mărtineşti. Gândit cum să-şi ajute consătenii cu noi locuri de muncă, s-a ţinut scai de cei de la Vital Berry, firma care pune pe masa europenilor gustoasele afine de Beriu.
„În urma unor discuţii avute cu reprezentanţii Vital Berry, societatea ce deţine plantaţii de afini în comuna Beriu, am reuşit să le smulg promisiunea că vor investi şi la Mărtineşti. Prin urmare, ceea ce au făcut în Beriu în 10 ani, au reuşit să facă la noi, doar într-o lună. Astfel, începând din vara lui 2018, pe toată perioada estivală (câte trei-patru luni), aici vor lucra circa 300-400 de persoane. În regim permanent, vor fi 30-40 de angajaţi. Investiţia e demarată din fonduri proprii, achiziţionând 15 hectare de pământ în Jeledinţi şi tot atâtea în Mărtineşti. În satul centru, deja au forat pentru apă şi au găsit sursă la 102 metri adâncime. În funcţie de vreme, vor trece la următorul pas ce implică arătură, îngrădit etc. La Jeledinţi, săptămâna aceasta va veni o firmă specializată în forări şi se va proceda la fel, şi aici. De la 1 noiembrie, câţiva localnici cărora le este asigurat transportul, se deplasează la Beriu pentru a fi şcolarizaţi şi pregătiţi în domeniu. Astfel, din 2017, vor putea să formeze, la rândul lor, personalul care va lucra în comuna noastră”, a afirmat primarul din Mărtineşti, Adinel Botescu (foto). Mai trebuie spus că în fiecare vară, sute de tone de afine de la Beriu pleacă spre piaţa externă. Ţările care cumpără constant din judeţul Hunedoara sunt Austria, Germania şi Italia.

8 comentarii la „Plantaţiile de afini vor aduce câteva sute de locuri de muncă la Mărtineşti

  • Spor si ganduri bune indeplinite pe cat mai mult posibil!
    Satele, sunt cele mai lipsite de locuri de munca. Primarii acestor asezari trebuie sa gandeasca pentru satul lor, la fel cum gandesc pentru casa lor!
    Un OM care spune si face :)!

  • Foarte buna initiativa…felicitări domn primar. Localnicii sunt cu siguranta mândrii de dvs.

  • Felicitari! Va doresc sa realizati cat mai multe proiecte.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura